Atmosferă de sărbătoare la Catedrala Mitropolitană din Iași, unde sute de credincioși s-au adunat pentru a celebra slăvitul praznic al Nașterii Domnului Hristos. Sfânta și Dumnezeiasca Liturghie a fost
Delegaţia Patriarhiei Române, primită de Patriarhul Ierusalimului
Delegaţia Patriarhiei Române condusă de Preasfinţitul Părinte Timotei Prahoveanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Bucureştilor, din care au făcut parte arhimandritul Dionisie Constantin, consilier patriarhal coordonator al Atelierelor Institutului Biblic şi de Misiune Ortodoxă, şi arhimandritul Veniamin Goreanu, consilier eparhial în cadrul Sectorului administrativ-bisericesc al Arhiepiscopiei Bucureştilor, prezentă la Ierusalim pentru aducerea Luminii Sfinte în ţara noastră, a fost primită în după-amiaza zilei de vineri, 10 aprilie, de către Preafericitul Părinte Teofil al III-lea, Patriarhul Ierusalimului. Întâlnirea a avut loc la sediul Patriarhiei Ierusalimului.
Primirea delegaţiei Bisericii Ortodoxe Române de către Patriarhul Ierusalimului s-a înscris în tradiţia potrivit căreia toate delegaţiile Bisericilor Ortodoxe care sosesc în Cetatea Sfântă a Ierusalimului pentru primirea Sfintei Lumini sunt primite de către Întâistătătorul Patriarhiei Ierusalimului. La această întâlnire au mai participat delegaţi ai tuturor Bisericilor Ortodoxe, dintre care amintim Patriarhia Moscovei şi a Întregii Rusii, Patriarhia Sârbă, Biserica Ortodoxă a Greciei, Biserica Ortodoxă a Poloniei. „Preafericirea Sa, Patriarhul Teofil al III-lea al Ierusalimului, ne-a vorbit despre importanţa slujirii în aceste Locuri Sfinte şi despre misiunea pe care Patriarhia Ierusalimului o are în această Sfântă Cetate. De asemenea, Preafericirea Sa a mulţumit în mod deosebit celor care sprijină lucrarea de azi a Bisericii Ierusalimului, referindu-se în primul rând la restaurarea Bisericii Naşterii Domnului din Betleem şi a Bisericii Sfântului Mormânt, care se află în stări avansate de degradare“, a precizat Preasfinţitul Părinte Timotei Prahoveanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Bucureştilor.
Tot în cadrul întâlnirii, Patriarhul Ierusalimului a mai subliniat rolul tuturor Bisericilor Ortodoxe pentru păstrarea spiritualităţii şi a identităţii ortodoxe în această eră a globalizării. „Preafericitul Părinte Teofil al III-lea, Patriarhul Ierusalimului, a explicat că în timpul pelerinajului anual al credincioşilor la Locurile Sfinte dispar toate barierele sau disensiunile dintre oameni, fiindcă, odată ajunşi la Ierusalim, se simt toţi fraţi unii cu alţii, mărturisesc şi se împărtăşesc împreună din pacea Ierusalimului. Tot în acest context al întâlnirii, Preafericitul Părinte Teofil al III-lea ne-a vorbit despre jertfa pe care trebuie să o aducă Patriarhia Ierusalimului, ca Biserică mărturisitoare, pentru a transmite credincioşilor şi pelerinilor pacea şi binecuvântarea lui Dumnezeu prin rugăciunile care se fac aici, atât de către Patriarhia Ierusalimului, cât şi de către Frăţia Sfântului Mormânt, accentuând necesitatea unirii tuturor ortodocşilor pentru păstrarea valorilor spiritualităţii ortodoxe în faţa globalizării“, a precizat arhimandritul Veniamin Goreanu, consilier eparhial în cadrul Sectorului administrativ-bisericesc al Arhiepiscopiei Bucureştilor.