Preafericitul Părinte Patriarh Daniel a rostit în Duminica dinaintea Crăciunului, a Sfinților Părinți după trup ai Domnului, 22 decembrie 2024, un cuvânt de învățătură în Paraclisul istoric „Sfântul
Denia din Sfânta și Marea Marți la Catedrala Patriarhală
La Catedrala Patriarhală din București a fost săvârșită luni seara, 10 aprilie, Denia din Sfânta și Marea Marți. Așa cum este tradiția, la Deniile săvârșite în primele patru zile ale săptămânii, împreună cu soborul catedralei, slujesc și preoți profesori de la Facultatea de Teologie Ortodoxă „Justinian Patriarhul” din București, care rostesc un cuvânt de învățătură.
Luni seara, la finalul Deniei ce a cuprins slujba Utreniei zilei de marți, părintele dr. Ștefan Buchiu, vicar eparhial onorific și profesor emerit la Facultatea de Teologie Ortodoxă din București, a rostit o omilie în care a tâlcuit Pilda celor zece fecioare, oferind-o ca model de credință și de pregătire duhovnicească a fiecăruia dintre noi. „Pilda celor zece fecioare ne privește pe fiecare. Avem aici atât exemple negative, cât și pozitive. Fecioarele neînțelepte erau dedicate, erau în așteptarea mirelui. Candela sau lumânarea simbolizează virtutea credinței. Credința însă nu poate să se desfășoare singură și nu poate să ajungă la desăvârșire singură. De aceea, este nevoie ca să arătăm nu doar credință față de Dumnezeu, ci și iubire față de El. Îi arătăm iubire pentru că El mai întâi ne-a iubit și mai ales în această săptămână când ne apropiem de Golgota, de răstignirea de pe cruce, care este cea mai înaltă formă a iubirii pe care ne-a arătat-o Domnul. Ne-a arătat iubire când S-a întrupat, când ne-a propovăduit Evanghelia și ne-a adus înfierea de la Tatăl, dar mai ales în această ascultare totală de Tatăl prin care Se aduce jertfă pentru noi. Noi, când Îl iubim pe Dumnezeu, răspundem, de fapt, iubirii Lui. Aceste fecioare nu s-au mai îngrijit de faptele bune, care sunt exprimări ale iubirii aproapelui. (...) Fecioarele înțelepte și-au unit credința lor cu facerea de bine. Făcând așa, ele au avut mereu untdelemn în candelă, adică au avut o credință și luminată de cunoașterea lui Dumnezeu, și fierbinte, care atestă prezența tainică a lui Dumnezeu foarte aproape de noi”, a spus părintele profesor dr. Ștefan Buchiu.
Răspunsurile liturgice la strană au fost oferite de membri ai Grupului psaltic „Tronos” al Catedralei Patriarhale.
Marți seara, la slujba Deniei din Sfânta și Marea Miercuri, predica va fi rostită la Catedrala Patriarhală de părintele prof. dr. George Grigoriță, consilier patriarhal și cadru didactic la Facultatea de Teologie Ortodoxă din București.
În această zi se face la Denie pomenirea femeii păcătoase, care a uns cu mir pe Domnul.
Slujbele speciale numite Denii reamintesc și actualizează liturgic episoadele pline de suferință prin care a trecut Mântuitorul Iisus Hristos în ultimele zile ale vieții Sale pământești.