Aflați în România la începutul unei perioade de o lună de zile pe care o vor petrece, pentru a aprofunda slujirea liturgică și spiritualitatea ortodoxă românească, la Mănăstirea Putna, judeţul Suceava, cinci clerici ortodocși din America de Sud, aflați sub jurisdicția Mitropoliei Ortodoxe Române a celor două Americi, au vizitat vineri, 17 iulie, Palatul Patriarhiei din București. Însoțiți de părintele vicar eparhial Daniel Ene, aceștia au fost primiți de Preasfințitul Părinte Varlaam Ploieșteanul, delegatul Patriarhului României, care a discutat cu ei despre misiunea, provocările și reușitele Bisericii noastre în lucrarea de evanghelizare de pe continentul sud-american.
Deniile din Săptămâna Mare încep duminică seara la Catedrala Patriarhală
Conform rânduielii specifice Săptămânii Sfintelor Pătimiri ale Mântuitorului Iisus Hristos, în bisericile ortodoxe vor fi săvârșite, începând cu seara Duminicii Floriilor, slujbele Deniilor. La Catedrala Patriarhală din București, Denia din Sfânta și Marea Luni va fi oficiată duminică, 9 aprilie, începând cu ora 17:00, de un sobor de preoți și diaconi, slujitori ai lăcașului de închinare. La finalul slujbei, părintele prof. dr. Constantin Preda, decanul Facultății de Teologie Ortodoxă „Justinian Patriarhul” din București, va rosti un cuvânt de învățătură.
Deniile sunt slujbe specifice Postului Sfintelor Paşti și reprezintă Utreniile de a doua zi care se săvârșesc în seara zilei precedente. Prima Denie din Săptămâna Mare este dedicată Sfintei și Marii Luni, tema zilei fiind închinată pomenirii „fericitului Iosif cel preafrumos și a smochinului care s‑a uscat prin blestemul Domnului”.



.jpg)
