După o zi bogată în rugăciune, ateliere și vizite, tinerii participanți la Întâlnirea Tinerilor Ortodocși (ITO) 2026 de la București s‑au adunat în lumina serii la Catedrala Națională din București pentru a audia o conferință de suflet susținută de Preasfințitul Părinte Macarie, Episcopul ortodox român al Europei de Nord. Seara a continuat cu prezentarea proiectului Centrului de activități cu tineretul „Sfântul Ilie Tesviteanul” și cu pelerinajul „Procesiunea luminilor”, desfășurat pe traseul dintre Catedrala Națională și Catedrala Patriarhală istorică, unde tinerii au primit binecuvântarea Preafericitului Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române.
„Dependenţa versus codependenţă“,la Săveni
În sala de şedinţe a Primăriei Săveni a avut loc, duminică, conferinţa cu tema "Dependenţă versus codependenţă", susţinută de Floyd Frantz, misionar de origine americană. A fost prezentată problematica dicţiei din perspectivă medicală, psihologică şi spirituală. La conferinţă au fost prezenţi reprezentanţi ai autorităţilor locale, ai comunităţii medicale, preoţi, dar şi săvineni care au fost interesaţi de această temă. După cum ne-a spus pr. Iulian Negru, director executiv al Fundaţiei "Solidaritate şi Speranţă" a Mitropoliei Moldovei şi Bucovinei, luni, la sediul Protopopiatului Săveni a avut loc un seminar dedicat preoţilor interesaţi de problematica dependenţei, unde s-au discutat probleme legate de familia celui care este dependent, precum şi metode concrete de recuperare a celor care sunt dependenţi de diferite substanţe şi comportamente. "A fost un curs important pentru că boala consumului de alcool este o plagă la nivel mondial. Am învăţat că trebuie să îi ajutăm pe cei căzuţi în această plagă, avându-l ca exemplu pe samarineanul milostiv. Acest lucru este aplicabil la fiecare parohie care se confruntă cu astfel de probleme", a declarat pr. Cristian Dumitraş de la parohia Miron Costin, Protopopiatul Săveni, unul dintre participanţii la seminar. (C.C.)



.jpg)
