Preasfințitul Părinte Paisie Sinaitul, Episcop‑vicar patriarhal, s‑a aflat duminică, 22 decembrie 2024, în mijlocul credincioșilor parohiei bucureștene Udricani, unde a săvârșit Sfânta Liturghie.
Deschiderea anului școlar la Seminarul Teologic din Caransebeș
La Seminarul Teologic Ortodox „Episcop Ioan Popasu” din Caransebeș, anul școlar 2023-2024 a început luni în biserica cu hramul „Sfinții Împărați Constantin și Elena” din incinta unității de învățământ teologic. Aici a fost săvârșită, cu binecuvântarea Preasfințitului Părinte Lucian, Episcopul Caransebeșului, o slujbă de Te Deum de către părintele arhimandrit Casian Rușeț, consilier cultural eparhial, părintele Rusalin Isac, directorul Seminarului Teologic, părintele duhovnic Zaharia Cocie și părintele profesor Vicențiu Românu, răspunsurile la strană fiind date de un grup de seminariști condus de părintele profesor Petru Paica.
Au luat parte la acest eveniment profesorii, elevii, precum și părinții și alți însoțitori ai seminariștilor. După sfânta slujbă, părintele profesor Vicențiu Românu a dat citire mesajului Preafericitului Părinte Patriarh Daniel la începutul anului şcolar, intitulat „Învățătura creștină - izvor de lumină și comuniune”.
În continuare, părintele director Rusalin Isac le-a urat un cuvânt de bun-venit elevilor de clasa a IX-a și, de asemenea, i-a îndemnat pe toți elevii din cei patru ani de studiu să fie cât mai responsabili față de programul educativ.
La final, părintele arhimandrit Casian a transmis cuvântul de binecuvântare al Părintelui Episcop Lucian la început de an școlar, în care a subliniat părinteasca purtare de grijă pentru Seminarul Teologic Ortodox „Episcop Ioan Popasu” din Caransebeș. Episcopia Caransebeșului sprijină Seminarul Teologic, oferind elevilor mai multe burse de studiu, de merit și sociale.