Cu binecuvântarea Preasfințitului Părinte Galaction, Episcopul Alexandriei și Teleormanului, în perioada 27 noiembrie - 2 decembrie 2026, Icoana făcătoare de minuni a Maicii Domnului „Gherontissa”, de la Mănăstirea Pantocrator din Sfântul Munte Athos, va fi adusă în pelerinaj la Mănăstirea Pantocrator din localitatea Drăgănești-Vlașca, județul Teleorman. Pe parcursul celor șase zile, credincioșii vor avea posibilitatea să se închine cinstitului odor, așezământul monahal urmând să fie deschis zilnic, între orele 7:00 și 1:00, pentru a facilita participarea pelerinilor la acest moment de rugăciune și binecuvântare.
Descoperirea rămăşiţelor unor misionari creştini
În localitatea Lagonisi, din regiunea Attica, Grecia, au fost descoperite de curând rămăşiţele pământeşti ale unor misionari creştini din secolul III, informează site-ul www.orthodoxbeacon.com. Trupurile creştinilor prezintă urme de tortură şi craniile lor au cuie înfipte în ele, semne că au murit în urma unei persecuţii. Profesorul Mustafa Sahin a declarat pentru acelaşi site că misionarii creştini au avut parte de o execuţie publică pentru a descuraja răspândirea credinţei creştine în interiorul Imperiului Roman. Pe baza izvoarelor istorice şi a inscripţiilor descoperite în mormintele lor se încearcă identificarea acestor creştini care au murit pentru Hristos. (Marius Nedelcu)



.jpg)
