În seara zilei de marți, 24 februarie, la Catedrala Patriarhală din București au continuat rânduielile specifice începutului Postului Mare cu slujba Pavecerniței Mari. În cadrul ei, s‑a dat citire celei de‑a doua părți a Canonului de pocăință al Sfântului Ierarh Andrei Criteanul. Rânduiala a fost săvârșită de Preasfințitul Părinte Paisie Sinaitul, Episcop‑vicar patriarhal, înconjurat de un sobor de preoți și diaconi, slujitori ai lăcașului de închinare.
Desene pe asfalt pe tema „Familia mea“ de Ziua Copilului
Pornind de la deviza că viitorul Bisericii sunt copiii, în Parohia "Adormirea Maicii Domnului" din Cluj-Napoca se organizează pentru ei acţiuni multiple, care au sporit pe 1 iunie, când este sărbătorită Ziua Internaţională a Copilului. Cu această ocazie, elevi ai Liceului Teoretic "Eugen Pora" din cartierul Mănăştur au participat miercuri, de la ora 11:00, la un concurs de desene pe asfalt cu tema "Familia mea", realizate în curtea şcolii. În paralel, un grup de elevi din clasele I şi a II-a au participat la o proiecţie de film, unde au vizionat atât secvenţe religioase, cât şi o piesă de teatru de păpuşi, intitulată "Pinocchio". Peste 100 de copii s-au implicat în proiectul de astăzi, ei fiind premiaţi la final de parohie.
Acestora, dar şi celorlalţi mici enoriaşi ai parohiei, directorul Liceului "Eugen Pora", prof. Maria Dorina Borza, le-a adresat cu această ocazie un mesaj: "1 iunie, Ziua Internaţională a Copilului, trebuie să însemne multe bucurii pentru copii, baloane colorate, jucării, dulciuri, jocuri şi distracţii în parcuri, prietenii noi, generozitate, dragoste, inocenţă, puritate, duioşie, pictură, dansuri, desene pe asfalt, filme, urări, felicitări. Nimic nu e mai frumos pe lume decât râsul unui copil fericit!" Coordonatorii acestui program sunt preotul paroh Dan Hognogi, directorul Liceului Teoretic "Eugen Pora", prof. Maria Dorina Borza, directorul adjunct prof. Margareta Letia, învăţătoarele Mariana Dejeu, Valeria Iuşan, Cristina Tarţa, Rozalia Muncaci, Iulia Chende şi prof. Felicia Dumitraş Beleni. (Cosmina N.)



.jpg)
