Într‑un cadru solemn, încărcat de emoție și profundă semnificație, Spitalului Clinic Militar de Urgență „Dr. Victor Popescu” din Timișoara i‑a fost acordat Drapelul de Luptă al unității, în cadrul
Deținuții politici anticomuniști, comemoraţi la Cluj-Napoca
Cu ocazia Zilei deținuților politici anticomuniști, marți, 9 martie, la Monumentul Rezistenței Anticomuniste, din Parcul Central „Simion Bărnuțiu”, a avut loc un eveniment comemorativ la care au participat Preasfințitul Părinte Benedict Bistrițeanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Vadului, Feleacului și Clujului, foști deținuți politici, oficialități, istorici și oameni de cultură.
![]()
Preasfințitul Părinte Benedict Bistrițeanul a săvârşit slujba Parastasului pentru toți cei care, în timpul regimului comunist, și-au sacrificat viața în numele libertății și al credinței strămoșești, iar la finalul slujbei a vorbit despre curaj și despre alegerea binelui, în locul unei vieți comode. Au mai luat cuvântul prefectul județului Cluj, Tasnadi Istvan Szilard, primarul municipiului Cluj-Napoca, Emil Boc, prof. univ. dr. Virgiliu Ţârău, de la Universitatea „Babeş-Bolyai”, și Mircean Gavril, de la Asociaţia Foştilor Deţinuţi Politici - filiala Cluj. Elevul David Patrick Pop, de la Liceul Teoretic „Avram Iancu”, a recitat o poezie de Andrei Ciurunga, fost deţinut politic.
La final, în fața Monumentului Rezistenței Anticomuniste, au fost depuse coroane și jerbe de flori. Evenimentul a fost organizat de Primăria și Consiliul local Cluj-Napoca, în parteneriat cu Asociația Foștilor Deținuți Politici din România.



.jpg)
