În cadrul manifestărilor solemne dedicate eroilor Revoluției Române din decembrie 1989, luni, 23 decembrie, la monumentul eroilor jandarmi de la Aeroportul Internațional „Henri Coandă” din Otopeni a fost
Dezbatere dedicată violenţei domestice
La sediul Inspectoratului Şcolar Judeţean Iaşi a avut loc ieri o întrunire organizată de Inspectoratul Judeţean de Poliţie Iaşi pe tema prevenirii criminalităţii. În cadrul acestui seminar a fost încheiat un parteneriat de colaborare între Poliţia Iaşi şi protopopiatele Iaşi 1, Iaşi 2 şi Iaşi 3.
Compartimentul de Analiză şi Prevenire a Criminalităţii din cadrul Inspectoratului Judeţean de Poliţie Iaşi a organizat ieri la Inspectoratul Şcolar Judeţean (ISJ) Iaşi dezbaterea "Violenţa domestică: prevenire, intervenţie, bune practici". Evenimentul s-a derulat în cadrul parteneriatului regional în domeniul prevenirii criminalităţii pe regiunea NE a Moldovei, existent între inspectoratele de poliţie ale judeţelor Botoşani, Iaşi, Suceava şi Vaslui. Au participat reprezentanţi de la Direcţia de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Iaşi, de la ISJ Iaşi, de la protopopiatele Iaşi 1, Iaşi 2 şi Iaşi 3 şi de la mai multe fundaţii şi ONG-uri. Părintele Toma Gradinaciuc, protopop al Protopopiatului Iaşi 1, a amintit că în Arhiepiscopia Iaşilor se derulează mai multe campanii de prevenire a consumului de alcool şi tutun. De asemenea, pr. protopop Toma Gradinaciuc a accentuat necesitatea comunicării preoţilor cu membrii familiilor care se confruntă cu diferite probleme. În continuare, protopopul Protopopiatului Iaşi 1 a remarcat că preotul trebuie să facă parte din grupul de prevenire a violenţei domestice. În cadrul discuţiilor, s-a pus problema violenţei în şcoală, s-a vorbit despre violenţa femeii, dar şi despre strategia prin care agresorul poate fi consiliat într-un centru de recuperare. Au fost aduse în discuţie cazurile concrete de violenţă pe care preoţii le-au cunoscut în parohii. Reprezentanţii mai multor ONG-uri şi-au manifestat intenţia de a aplica politici sociale şi de a organiza consiliere de grup sau individuale a membrilor unei familii. De asemenea, s-au amintit repercursiunile violenţei în cazul copiilor, iar la final s-a întocmit un parteneriat între IPJ Iaşi şi protopopiatele Iaşi 1, Iaşi 2 şi Iaşi 3. "După ce este agresată, o victimă are nevoie de consiliere psihologică, dar şi de tratament medicamentos, mai ales dacă a ajuns la depresie. În urma unei agresiuni, pot apărea disfuncţionalităţi ale comportamentului atât emoţionale, cât şi fizice. În cazul în care vorbim de o agresiune fizică, aceasta se regenerează sau pot fi aplicate tratamente. La nivel emoţional, agresiunile se vindecă mai greu pentru că acestea nu se pot şterge din amintirea victimei. Aspectele negative pot fi transmise şi altor persoane din jur, sau pot cauza coşmaruri, frustrări şi dezechilibre în viaţă", a explicat Ionela Amariei, asistent social în cadrul protopopiatelor Iaşi 1, Iaşi 2 şi Iaşi 3.