Cu binecuvântarea Preasfințitului Părinte Galaction, Episcopul Alexandriei și Teleormanului, în perioada 27 noiembrie - 2 decembrie 2026, Icoana făcătoare de minuni a Maicii Domnului „Gherontissa”, de la Mănăstirea Pantocrator din Sfântul Munte Athos, va fi adusă în pelerinaj la Mănăstirea Pantocrator din localitatea Drăgănești-Vlașca, județul Teleorman. Pe parcursul celor șase zile, credincioșii vor avea posibilitatea să se închine cinstitului odor, așezământul monahal urmând să fie deschis zilnic, între orele 7:00 și 1:00, pentru a facilita participarea pelerinilor la acest moment de rugăciune și binecuvântare.
Dezbatere despre integrarea persoanelor cu dizabilităţi
Centrul de zi pentru persoane vârstnice "Mitropolitul Firmilian" din Craiova a găzduit marţi, 30 august, dezbaterea pe tema "Poveşti de succes în integrarea pe piaţa muncii a persoanelor cu dizabilităţi". Activitatea a fost organizată de Asociaţia "Vasiliada", ONG patronat de Mitropolia Olteniei, în parteneriat cu Institutul pentru Politici Sociale Dolj. La eveniment au participat mai multe persoane cu dizabilităţi care au reuşit să se integreze pe piaţa muncii. (diac. Ioniţă Apostolache)



.jpg)
