În cadrul manifestărilor solemne dedicate eroilor Revoluției Române din decembrie 1989, luni, 23 decembrie, la monumentul eroilor jandarmi de la Aeroportul Internațional „Henri Coandă” din Otopeni a fost
Dialog despre lumina Tainei Botezului în urcuşul spre Înviere
Seria conferinţelor organizate de Asociaţia Studenţilor Creştin-Ortodocşi din România (ASCOR), filiala Galaţi, în perioada Postului Mare a fost deschisă miercuri, 30 martie, în Sala "Episcop Melchisedec Ştefănescu" din cadrul Centrului Eparhial al Dunării de Jos, cu binecuvântarea Înalt Preasfinţitului Părinte Arhiepiscop Casian.
Invitatul primei seri de convorbiri duhovniceşti, desfăşurate sub genericul "Lumina Tainei Sfântului Botez în urcuşul spre Înviere", a fost chiriarhul Dunării de Jos, care a vorbit despre importanţa Tainelor de iniţiere, şi în special a Tainei Sfântului Botez în drumul credincioşilor spre Împărăţia cerurilor. De asemenea, Înalt Preasfinţia Sa a amintit faptul că în prima jumătate a anului "2011 - Anul omagial al Sfântului Botez şi al Sfintei Cununii", se va vorbi despre botezul creştin sub toate aspectele lui: liturgic, educaţional, social-filantropic şi pastoral-misionar. Pe lângă membrii ASCOR, la eveniment au mai fost prezenţi responsabili ai secţiei de tineret din parohii, tineri din parohiile gălăţene, însoţiţi de preoţii lor, membri ai Ligii Studenţilor din Galaţi, studenţi teologi, profesori de religie şi elevi ai Seminarului Teologic "Sfântul Apostol Andrei" din Galaţi. Pregătiri în vederea încreştinării celor nebotezaţi din comunităţile gălăţene În urma acestor discuţii şi conferinţe, credincioşii comunităţilor parohiale, împreună cu preoţii şi asistenţii sociali, se vor putea implica activ în viaţa comunităţii, prin identificarea persoanelor nebotezate şi împreună vor face pregătirile necesare în vederea încreştinării lor. Totodată, rolul acestor discuţii şi conferinţe este de a aduce lămuriri tinerilor şi tuturor credincioşilor, confruntaţi cu multitudinea de probleme din zilele noastre, despre importanţa Tainei Sfântului Botez ca prim pas în vederea integrării în comunitatea Bisericii, toate având ca scop dobândirea Împărăţiei cerurilor. La final au fost adresate întrebări practice vizând slujba Tainei Sfântului Botez, rolul spiritual al naşilor în educarea spirituală a pruncilor şi copiilor, despre importanţa armoniei familiei în marea familie creştină a Bisericii, pentru creşterea echilibrată a tinerei generaţii, precum şi despre alte aspecte privind alegerea numelui la botez, catehizarea părinţilor şi naşilor înainte de săvârşirea acestei Sfinte Taine.