Catedrala episcopală din Drobeta-Turnu Severin a găduit duminică, 7 iulie, o serie de activităţi interculturale. Invitat special a fost ieromonahul Melchisedec, vieţuitor al renumitei Mănăstiri Essex din Marea Britanie. La eveniment a fost prezent şi Preasfinţitul Nicodim, Episcopul Severinului şi Strehaiei, care a săvârşit slujba Sfintei Liturghii. Cuviosul părinte, finlandez de origine, doctor în teologie şi ucenic al pr. Sofronie Saharov, a adresat la finalul Sfintei Liturghii cuvânt de învăţătură celor prezenţi, împărtăşind, în duhul comuniunii, din învăţăturile evanghelice şi din experienţa dobândită împreună cu marele părinte, scriitor şi ascet Sofronie. Părintele Melchisedec a adus cu sine şi rugăciunile de bine şi unitate ale celorlalţi fraţi de la Essex, legaţi de spiritualitatea autohtonă şi înfrăţiţi cu mulţi teologi români care au trecut cu folos pragul mănăstirii din Regatul Unit. (Cătălin Cernătescu)