Preasfințitul Părinte Paisie Sinaitul, Episcop‑vicar patriarhal, s‑a aflat duminică, 22 decembrie 2024, în mijlocul credincioșilor parohiei bucureștene Udricani, unde a săvârșit Sfânta Liturghie.
Dialoguri pe teme de spiritualitate și prezentare de carte pentru liceenii din Vaslui
Cu binecuvântarea Preasfințitului Părinte Ignatie, Episcopul Hușilor, 420 de tineri, elevi ai liceelor din municipiul Vaslui, iau parte, în această perioadă, la o serie de întâlniri pe teme de spiritualitate și prezentări de carte, derulate într-o atmosferă destinsă, în cadrul unui program dedicat lor de „Asociația Tinerilor Ortodocși” Vaslui.
Formatul întâlnirilor, în oraș, la o pizza, facilitează comunicarea și creează o atmosferă deschisă, propice abordării unor teme care îi preocupă pe tineri.
În perioada septembrie - octombrie 2022, Asociația Tinerilor Ortodocși Vaslui desfășoară proiectul „Cultura tinerilor exprimată prin muzică și carte”, care își propune atragerea unor grupuri de tineri, elevi de liceu, către cele două domenii, muzica folk și lectura cărților. Astfel, activitățile proiectului constau în întâlniri cu câte un grup de elevi de liceu la o pizzerie din orașul Vaslui, unde, într-o atmosferă familiară lor, după orele de curs, primesc, fiecare, gratuit, câte o pizza și o carte cu conținut moral- religios, care este și prezentată de către un invitat special. Urmează apoi o sesiune de întrebări și răspunsuri legate de frământările pe care le au tinerii în perioada adolescenței.
Tot în cadrul proiectului, în fiecare zi de vineri, la Așezământul social „Sfinții Adrian și Natalia”, din Parohia „Sfinții Apostoli Petru și Pavel” Vaslui, se desfășoară un atelier de chitară, unde 20 de tineri liceeni urmează cursuri de folk, a precizat părintele Marian Tănasă, managerul de proiect.
Astfel, pe 29 septembrie, 60 de elevi de la Liceul cu Program Sportiv Vaslui s-au întâlnit cu părintele Silviu Lupu, de la Parohia „Sfinții Apostoli Petru și Pavel” Vaslui, iar pe 6 octombrie, a venit rândul celor de la Liceul „Ștefan Procopiu” Vaslui să se întâlnească cu părintele protopop Adrian Chirvasă.
Ambele grupuri de liceeni au primit cartea „Adolescența: călătoria care te formează”, autor Nectarie, Mitropolitul Argolidei, apărută la editura Egumenița, pentru o mai bună cunoaștere a acestei perioade din viaţă.
Pe 11 octombrie, 60 de elevi de la Liceul Teoretic „Emil Racoviță” Vaslui l-au avut în mijlocul lor pe părintele Cosmin Gubernat, consilier cultural al Episcopiei Hușilor, iar în după-amiaza zilei de 13 octombrie, domnul Marian Dumitru Rugină, consilier pentru tineret al Episcopiei Hușilor s-a întâlnit cu elevii Colegiului Economic „Anghel Rugină” Vaslui.
De data aceasta, lucrarea prezentată în cadrul dialogului cu tinerii a fost „Cum îţi sunt gândurile, aşa îţi este şi viaţa”, a starețului Tadei de Vitovnița, apărută la editura Predania.
Elevii au fost însoțiți de profesorii de religie. Vor urma, în cadrul proiectului, întâlniri cu tinerii de la Liceul Teoretic „Mihail Kogălniceanu” Vaslui și de la Liceul Tehnologic „Ioan Mincu” Vaslui. Proiectul este implementat de Asociația Tinerilor Ortodocși Vaslui și este cofinanțat de Primăria Vaslui.