Dinamismul Ortodoxiei dobândite

În ziua de 15 ianuarie 2014, s-au împlinit 5 ani de la trecerea în veşnicie a marelui gânditor ortodox francez, profesorul Olivier Clément. Pentru că am avut privilegiul să-i stau multă vreme în preajmă şi să-i cunosc programul de viaţă, am gândit că ar fi potrivit ca, în amintirea sa, să îi schiţez un sumar portret, pentru ca numele şi activitatea distinsului profesor de teologie de la Institutul „Saint Serge“ din Paris să fie cunoscute preoţilor şi credincioşilor noştri.

Gândirea teologică, opera scrisă şi activitatea misio­nară ale acestui „teolog laic“ sau „laic spiritual“, după cum este supranumit în Occident, îl situează între cei mai mari teologi ai secolului al XX-lea, care au marcat timpul celui mai zbuciumat veac din istorie. Numai că diferenţa dintre Olivier Clément şi ceilalţi teologi ortodocşi ai secolului este aceea că cel dintâi nu s-a născut într-un mediu ortodox, sau cel puţin creştin, ci într-o familie complet atee, trăind apoi o perioadă de timp şi într-un cadru total decreştinate.

Întâlnirea cu Hristos

Lucrarea sa, intitulată L'Au­tre Soleil, autobiographie spiri­tuelle (Celălalt soare, autobio­gra­fie duhovnicească, Stock, 1986), Olivier Clément şi-o începe cu următoarea mărturisire: „Când eram copil, nu mi se vorbea niciodată despre Dumnezeu“.

Părinţii teologului, la ori­gi­ne, erau protestanţi. Conver­ti­rea lui Olivier Clément la Or­to­doxie a fost una cu totul aparte. El a intrat în dialog cu Dumne­zeu la vârsta maturităţii, ase­me­nea Sfântului Pavel. Dacă în copilărie acest dialog era declarat imposibil şi inutil, în urma unei lungi căutări, tre­când prin înţelepciunea religiilor Extremului Orient, Olivier Clément, teologul de mai târ­ziu, a întâlnit pe Hristos în ziua de 23 noiembrie 1952, când a cerut botezul în Biserica Ortodoxă. Acest fapt i-a schimbat în totalitate viaţa. Pentru noi, care ne-am născut creştini ortodocşi şi am fost hrăniţi din laptele eclesial al Bisericii mame, apoi întăriţi cu hrana consistentă a tradiţiei ortodoxe, este de neînţeles profunzimea unei astfel de schimbări, dar pentru Olivier Clément convertirea a fost simţită ca un dat ontologic, fiinţial. El a trăit profund renaşterea sa prin apă şi duh. „În timpul Botezului, spu­nea el mai târziu, am simţit cum seminţele Învierii au germinat şi invadat pentru totdea­u­na spaţiul fiinţei mele“. Ve­chea sintagmă a apologeţilor din zorii creştinismului primar: „Nu ne-am născut creştini, ci am devenit“ se potriveşte şi în cazul profesorului Olivier Clément.

Prieten al părintelui Dumitru Stăniloae

Traseul vieţii sale de până la botez a fost sinuos. După ce a primit o formare literară şi istorică în tinereţe, Olivier a devenit profesor de istorie la un liceu parizian. În marele tumult al oraşului luminilor, Dum­nezeu a voit ca drumurile sale să se intersecteze cu cele ale filosofului rus Nicolae Ber­diaev şi ale teologului Vladimir Lossky. Convorbirile cu ei l-au determinat la acel con­vertio prin metanoia, care i-a adus a­de­ziunea necondiţio­na­tă la mis­terul credinţei creştine ortodoxe. Astfel, înainte de a deveni profesor la Institutul de Teologie Ortodoxă „Sfântul Serghie“ din Paris, de prin anii '60, Olivier Clément s-a ataşat total - ca un călugăr care se ini­ţiază în viaţa monastică - de un iscusit părinte spiritual, de Vladimir Lossky, reprezentantul de referinţă al neo-patristicii ortodoxe.

Însă, Olivier Clément nu a rămas să se adape doar din izvorul nesecat al teologiei lui Berdiaev şi Lossky, ci a intrat în contact şi cu alţi teologi ruşi din diaspora ortodoxă: Paul Evdokimov, Leon Zender, Ale­xan­dru Soloviev, Soljeniţîn, Paul Florensky, Alexandru Schme­­mann şi mulţi alţii. În ultimul timp, părăsise într-un fel teologii ruşi, pentru a se ataşa de părintele Dumitru Stăni­loae, cu care a devenit un prieten în duh evanghelic. Olivier Clément a fost cel care a reafirmat faptul că părintele Stăni­loae este cel mai mare teolog or­todox al secolului al XX-lea. (...)

Principiul unităţii în diversitate în Ortodoxie

Când vorbim despre gândirea teologică a lui Olivier Clé­ment, în primul rând, trebuie să ţinem cont de faptul că vi­ziunea credinţei plenare a teologului care abordează pro­ble­mele doctrinei este pătrunsă de o Ortodoxie viabilă, deschisă şi primitoare a tot ceea ce este adevărat şi au­tentic, chiar dincolo de frontierele dogmatice şi canonice ale Ortodoxiei istorice. Viziunea plinătăţii şi unităţii, care nu este nici unicitate, nici exclusivitate, domină gândirea teologică a marelui „passeur“, cum îl numesc unii. Olivier Clément a elaborat pentru prima dată în Ortodoxie principiul de unitate în diversitate. Convingerea sa profundă era aceea că Hristos este pre­zent oriunde şi că, prin întrupare, Hristos Şi-a asumat în­trea­ga umanitate, din începu­tul istoriei până la sfârşitul ei. „Întreaga istorie a umanităţii, zicea Olivier Clément, ţine de Hristos întrupat şi tinde către Hristos Cel ce va să vină“.

Teologia marelui Clément este o teologie pascală, ca un imn dedicat Învierii lui Hristos şi, deci, o teologie a speranţei. Această dimensiune pascală traversează toate operele sale dogmatice, chiar şi cele în care îşi etalează reflecţiile asupra cri­zei modernităţii în care Or­todoxia trebuie să-şi promulge mesajul ei revelat. Dinamica hristică din istorie trebuie amplasată în spaţiul unde suflă Duhul Sfânt, nu în afara lui, adică în spaţiul eclesial, sau spaţiul unde se adună credincioşii într-un singur trup tainic, spiritualizat. Aşa cum Duhul Sfânt Se odihneşte în Fiul, tot astfel Se odihneşte şi în cei care constituie Trupul Său tainic, care este Biserica, dar acea Bi­serică fără hotare sau limite. De aceea, marele teolog, în ope­ra sa „La révolte de l'Esprit“, nu surprinde nicicum atunci când vorbeşte despre dinamica Sfântului Duh în Biserică, arătând că misterul Bisericii în Duhul Sfânt este acelaşi lucru cu misterul Duhului în Biseri­că. „Şi unde nu suflă Duhul Sfânt?“, se întreabă teologul spe­ranţei... „Experienţa oame­ni­lor plini de Duh Sfânt în Bi­se­rică înseamnă o mişcare dinamică, teandrică, în orice loc al Cosmosului“.

Un trăitor laic al Filocaliei

Olivier Clément a fost un trăitor laic al Filocaliei şi un îndrăgostit de frumuseţea impenetrabilă a divinităţii. S-a străduit toată viaţa, de când a fost chemat în chip miraculos la Ortodoxie, să caute şi să decripteze energiile necreate ale lui Dumnezeu din firea lucrurilor şi să intre în comuniune cu chipul lui Dumnezeu-Iubire din fiecare persoană. Ca şi părintele Stăniloae vedea lumea, cu raţiunile ei, într-un permanent dialog cu Dum­nezeu-Creatorul. Să nu uităm că s-a preocupat de traducerea în limba franceză a Filocaliei, căreia i-a făcut un amplu comentariu introductiv, ca lumea occidentală să perceapă frumuseţea inegalabilă a acestei opere.

A coordonat traducerea în limba franceză a cărţii mo­nahului de la Rohia, Nicolae Steinhardt, Jurnalul fericirii (Le Journal de la félicité). Nu la întâmplare s-a preocupat de a­ceastă operă. Convertirile ce­lor doi se aseamănă întrucâtva!

Tradiţia ortodoxă, un bun al tuturor

Gândirea sa teologică este lăsată moştenire urmaşilor şi este cuprinsă în cele peste trei­zeci de opere pe care le-a scris. Între teologii contemporani, Olivier Clément este, fără îndoială, cel care a ştiut să se aplece asupra marilor întrebări şi provocări ale modernităţii. A căutat să răspundă şi să dea soluţii într-un mod exemplar, reflecţiile sale devenind normative pentru creştinii angajaţi în confruntarea cu postmodernitatea şi postcreştinismul. Gân­di­rea sa este fundamentată pe tradiţia patristică a Bisericii, însă, în acelaşi timp, ea este creatoare şi novatoare, adaptată la gândirea omului modern. În plină epocă a negativismului şi iluminismului tardiv, Olivier Clément a ştiut să aprin­dă o lumină pe care întunericul n-a putut-o stinge. S-a preocupat mult de Orto­doxia din diaspora, încercând să reunească pe toţi, nu sub jurisdicţiile canonice ale biserici­lor mame, ci sub omoforul ne­vă­zut al lui Hristos, Arhiereul veşnic, în aşa fel ca tradiţiile credincioşilor ortodocşi din ţă­rile ortodoxe să devină un bun al tuturor.