Cu binecuvântarea Preasfințitului Părinte Galaction, Episcopul Alexandriei și Teleormanului, în perioada 27 noiembrie - 2 decembrie 2026, Icoana făcătoare de minuni a Maicii Domnului „Gherontissa”, de la Mănăstirea Pantocrator din Sfântul Munte Athos, va fi adusă în pelerinaj la Mănăstirea Pantocrator din localitatea Drăgănești-Vlașca, județul Teleorman. Pe parcursul celor șase zile, credincioșii vor avea posibilitatea să se închine cinstitului odor, așezământul monahal urmând să fie deschis zilnic, între orele 7:00 și 1:00, pentru a facilita participarea pelerinilor la acest moment de rugăciune și binecuvântare.
Dineu filantropic organizat de Asociaţia Vasiliada
Asociaţia Vasiliada, ONG patronat de Mitropolia Olteniei, în parteneriat cu două societăţi comerciale din Craiova, organizează în această seară un dineu filantropic. Evenimentul va fi găzduit de Casa "Zamfirescu" din Craiova. Aflat la cea de-a doua ediţie, evenimentul este organizat în scopul strângerii de fonduri pentru ajutorarea persoanelor cu dezabilităţi. La dineu sunt invitaţi oameni de afaceri şi alte persoane care
şi-au exprimat disponibilitatea sprijinirii acţiunilor de integrare socială a semenilor noşti aflaţi în suferinţă. La eveniment va fi prezent şi Înalt Preasfinţitul Părinte Irineu, Arhiepiscopul Craiovei şi Mitropolitul Olteniei, în calitate de preşedinte de onoare al Asociaţiei Vasiliada. (Gh. Cioiu)



.jpg)
