Ziua de 3 iunie 2026 va rămâne întipărită în inimile comunității Seminarului Teologic Ortodox „Veniamin Costachi” de la Mănăstirea Neamț ca o zi a recunoștinței, încărcată de emoție și speranță. Într-o atmosferă de sărbătoare, elevii claselor a XII-a Teologie Ortodoxă și Patrimoniu Cultural și-au luat rămas-bun de la anii formării liceale, în cadrul cursului festiv al promoției 2022-2026.
Direcţiile Poliţiei de Frontieră vor fi desfiinţate
Ministrul Administraţiei şi Internelor, Dan Nica, a anunţat că, până la sfârşitul acestei luni, vor mai avea loc o serie de schimbări la nivelul Poliţiei de Frontieră, Jandarmeriei şi Inspectoratului General pentru Situaţii de Urgenţă. Ministrul a precizat că, în ceea ce priveşte Poliţia de Frontieră, în şedinţa Consiliului Suprem de Apărare a Ţării, s-a aprobat un plan de reorganizare, ce are în vedere desfiinţarea Direcţiilor de Poliţie de frontieră teritoriale şi înfiinţarea a trei direcţii operative, dintre care una cu sediul în portul Constanţa. „Noua structură organizatorică va avea următoarele componente: redistribuirea personalului de la frontierele interne ale Uniunii Europene, viitoare Schenghen, într-un mod ordonat şi etapizat, cu respectarea obligaţiilor pe care România le are ca stat membru al Uniunii Europene, reducerea cheltuielilor de personal şi a posturilor de conducere, în favoarea funcţiilor de execuţie, cât şi întărirea structurilor operative la nivelul Inspectoratelor judeţene de Poliţie de frontieră“, a spus şeful MAI. Ministrul a adăugat că, prin aplicarea măsurilor propuse, la Poliţia de Frontieră se va reduce numărul posturilor cu peste 650, dintre care 80 la Inspectoratul General, procent ce reprezintă 16% din încadrarea actuală. „Funcţiile care se vor desfiinţa la Poliţia de Frontieră vor fi redistribuite în structurile proprii şi alte structuri ale ministerului, pentru ca nici o persoană să nu fie disponibilizată“, a precizat şeful MAI.



.jpg)
