În ziua de prăznuire a Sfântului Mare Mucenic Gheorghe, purtătorul de biruință, astăzi, 23 aprilie, Forțele Terestre Române au marcat acest moment prin ceremonii religioase și militare. Cu acest prilej, Preasfințitul Părinte Varlaam Ploieșteanul, Episcop-vicar patriarhal, delegatul Preafericitului Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, a oficiat Sfânta Liturghie la Biserica militară „Sfântul Mare Mucenic Gheorghe” din incinta Statului Major al Forțelor Terestre.
Distincție pentru Corala „Contrast” a Mitropoliei Banatului
În Duminica a 27-a după Rusalii, 10 decembrie, Preasfințitul Părinte Paisie Lugojanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Timișoarei, a slujit Sfânta Liturghie la Catedrala Mitropolitană din Timișoara.
La final, Preasfințitul Părinte Paisie Lugojanul a înmânat diploma și medalia comemorativă oferite de către Preafericitul Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, Coralei „Contrast” a Mitropoliei Banatului, dirijată de preotul Vasile Bădescu. Aceste înalte distincții patriarhale au fost acordate coralei bănățene în semn de prețuire și recunoștință pentru merite deosebite în apărarea credinței ortodoxe, promovarea culturii și intensificarea vieții creștine. Această recunoaștere vine și în contextul Anului comemorativ al imnografilor și cântăreților bisericești. Corala „Contrast”, cunoscută publicului timișorean, este formată din artiști lirici ai Operei Naționale Române din Timișoara, între care se află și absolvenți ai Facultății de Teologie.
Membrii acestei corale au participat și la deschiderea Întâlnirii Internaționale a Tineretului Ortodox, desfășurată la Timișoara, în perioada 31 august - 3 septembrie, în cadrul căreia a interpretat imnul ITO și un buchet de cântece cu caracter bisericesc și folcloric. În această perioadă, corala timișoreană este implicată într-un proiect de strângere de fonduri pentru ajutorarea unuia dintre membrii săi, Ciprian Balici, bariton al Operei din oraș, victimă a unui grav accident rutier, ce a avut loc în urmă cu trei luni.



.jpg)
