Mănăstirea Văratec din județul Neamț va îmbrăca, în perioada 15-17 august 2026, haine de aleasă sărbătoare. Credincioșii sunt așteptați să participe la un amplu program liturgic prilejuit de hramul principal al așezământului monahal, praznicul Adormirii Maicii Domnului, precum și de cinstirea Sfântului Cuvios Iosif de la Văratec și a Sfântului Cuvios Gheorghe Pelerinul. Acest șir de evenimente duhovnicești va fi încununat de un moment istoric: proclamarea locală a canonizării Sfintelor Cuvioase Nazaria, Olimpiada și Elisabeta de la Văratec.
Distincții pentru participanții la un concert caritabil la Arad
Preasfințitul Părinte Emilian Crișanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Aradului, a săvârşit duminică Sfânta Liturghie la Catedrala Veche din Arad. La final a oferit daruri și distincții profesorilor și elevilor care au participat la concertul caritabil organizat de Arhiepiscopia Aradului în data de 22 ianuarie 2020 pentru reabilitarea Secției Pediatrie 2 a Spitalului Clinic Județean Arad.
În cuvântul de învăţătură, Preasfinţitul Părinte Emilian Crișanul a tâlcuit pasajul evanghelic citit la Sfânta Liturghie, subliniind faptul că este bine să adoptăm atitudinea lui Zaheu, adică să urcăm deasupra grijilor şi a păcatelor vieţii pământeşti, pentru a privi spre Lumina lumii, care este Hristos Domnul, ne-a transmis părintele protosinghel Iustin Popovici, consilier eparhial.
De asemenea, ierarhul a arătat diferenţa dintre înălţimea spirituală şi superioritatea omenească, spunând că privirea „dintru înălţime” presupune cunoaştere, bunătate, smerenie, har, generozitate, conştiinţă curată şi dragoste, pe când privirea „de sus” înseamnă mândrie, aroganţă, ignoranţă, dorinţă de stăpânire, egoism şi dispreţ faţă de semeni: „Cel mai înalt loc spiritual dintr-o comunitate este biserica parohială în care trebuie să urcăm duhovnicește și să poposim, pentru ca Domnul Hristos să transfigureze întreaga noastră ființă pentru a ne mântui noi și casa noastră, asemenea lui Zaheu”.
La final, Preasfinția Sa i-a binecuvântat pe credincioşii prezenţi la Sfânta Liturghie şi a oferit, din partea Arhiepiscopiei Aradului, daruri și diplome tuturor profesorilor și elevilor care au participat la concertul festiv-caritabil organizat de Arhiepiscopia Aradului în data de 22 ianuarie 2020, în Palatul Culturii din Arad, pentru reabilitarea Secției Pediatrie 2 a Spitalului Clinic Județean Arad.



.jpg)
