Cu binecuvântarea Preasfințitului Părinte Galaction, Episcopul Alexandriei și Teleormanului, în perioada 27 noiembrie - 2 decembrie 2026, Icoana făcătoare de minuni a Maicii Domnului „Gherontissa”, de la Mănăstirea Pantocrator din Sfântul Munte Athos, va fi adusă în pelerinaj la Mănăstirea Pantocrator din localitatea Drăgănești-Vlașca, județul Teleorman. Pe parcursul celor șase zile, credincioșii vor avea posibilitatea să se închine cinstitului odor, așezământul monahal urmând să fie deschis zilnic, între orele 7:00 și 1:00, pentru a facilita participarea pelerinilor la acest moment de rugăciune și binecuvântare.
Doi ani de Episcopie la Slatina
Cu prilejul împlinirii a doi ani de la înfiinţarea Episcopiei Slatinei şi Romanaţilor, la Mănăstirea Clocociof din judeţul Olt, sute de credincioşi au participat de Praznicul Bunei Vestiri la liturghia săvârşită de IPS Irineu, Mitropolitul Olteniei, alături de care s-au mai aflat IPS Andrei, Arhiepiscopul de Alba Iulia, PS Sebastian, Episcopul Slatinei şi Romanaţilor, PS Lucian, Episcopul Caransebeşului, şi PS Emilian Lovişteanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Râmnicului.
La acest moment de sărbătoare, IPS Irineu a vorbit despre participarea şi rolul pe care îl are Maica Domnului în iconomia mântuirii noastre, iar PS Sebastian a făcut o retrospectivă a activităţilor desfăşurate în această perioadă. (I.A.)



.jpg)
