Cu binecuvântarea Preasfințitului Părinte Galaction, Episcopul Alexandriei și Teleormanului, în perioada 27 noiembrie - 2 decembrie 2026, Icoana făcătoare de minuni a Maicii Domnului „Gherontissa”, de la Mănăstirea Pantocrator din Sfântul Munte Athos, va fi adusă în pelerinaj la Mănăstirea Pantocrator din localitatea Drăgănești-Vlașca, județul Teleorman. Pe parcursul celor șase zile, credincioșii vor avea posibilitatea să se închine cinstitului odor, așezământul monahal urmând să fie deschis zilnic, între orele 7:00 și 1:00, pentru a facilita participarea pelerinilor la acest moment de rugăciune și binecuvântare.
Doi ierarhi noi în Sinodul Bisericii Ortodoxe Autocefale a Albaniei
De curând, Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Autocefale a Albaniei a ales în unanimitate doi noi ierarhi, pe arhimandritul Nathanail ca episcop de Amantia, respectiv arhimandritul Asti ca episcop de Bylisi, arată site-ul oficial al Bisericii din Albania, orthodoxalbania.org. Episcopul Nathanail se va ocupa de supravegherea proprietăţilor mănăstireşti, iar Episcopul Asti de diaconia socială. Cu aceste două alegeri de ierarhi, Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Autocefale din Albania, compus acum din opt membri, a devenit cel mai mare din istoria acestei biserici.



.jpg)
