Preasfințitul Părinte Timotei Prahoveanul, Episcop‑vicar al Arhiepiscopiei Bucureștilor, a săvârșit în Duminica dinaintea Nașterii Domnului Sfânta Liturghie în Catedrala Patriarhală din București,
Donare de sânge la Academia de Poliţie „Alexandru Ioan Cuza”
Studenţii și profesorii Academiei de Poliţie „Alexandru Ioan Cuza” din Bucureşti donează sânge în cadrul unei noi acțiuni desfășurate în perioada 19-20 decembrie. Aceasta este parte a campaniei Patriarhiei Române, denumită „Donează sânge, salvează o viață!”
În cele două zile dedicate acestei acţiuni sunt aşteptaţi 200 de studenţi, la care se adaugă cadre didactice, dar şi voluntarii Paraclisului Catedralei Naţionale. Este un efort colectiv la care participă atât cadrele militare, cât şi civile.
Alături de donatori sunt și medici şi asistenţi medicali angajaţi ai Centrului de Transfuzie Sanguină al Ministerului Apărării Naţionale „Col. Prof. Dr. Nicolae Nestorescu” aflat în subordinea Direcției Medicale. Acesta este singurul centru de transfuzie sanguină din Sistemul de Apărare, Ordine Publică şi Siguranţă Naţională și furnizează sânge atât în spitalele militare, cât şi în spitalele civile.
Voluntarii Paraclisului Catedralei Naţionale, coordonaţi de părintele arhimandrit Ciprian Grădinaru, merg să doneze, dar asigură şi produsele necesare înainte şi după actul medical: apă, sucuri, cafea, gustări dulci.
Colaborarea foarte bună dintre voluntari, Academia de Poliţie „Alexandru Ioan Cuza” din Bucureşti şi Centrul de Transfuzie Sanguină al Ministerului Apărării Naţionale „Col. Prof. Dr. Nicolae Nestorescu” aflat în subordinea Direcției Medicale se desfăşoară de aproape 10 ani şi a salvat mii de vieţi.
Din 2013 și până în prezent, campania „Donează sânge, salvează o viață!” a Patriarhiei Române a strâns peste 21.000 de litri de sânge. Numărul donatorilor fideli depăşeşte 40.000. Patriarhia Română este, astfel, instituția cu cea mai mare contribuție adusă la creșterea numărului donatorilor, ne-a transmis Constantin Jiga, voluntar coordonator al campaniei.