La Praznicul Nașterii Domnului nostru Iisus Hristos, miercuri, 25 decembrie, Înaltpreasfințitul Părinte Andrei, Arhiepiscopul Vadului, Feleacului și Clujului și Mitropolitul Clujului, Maramureșului și
Dosarul „mită pentru permise“ ajunge şi la Covasna
▲ Nu mai puţin de 19 persoane din judeţul Covasna sunt cercetate pentru luare de mită, fiind învinuite că au facilitat obţinerea în mod fraudulos a unor permise de conducere ▲ Şeful Serviciului Permise din Sfântu Gheorghe, Eugen Deaconu, a declarat că a aflat despre această anchetă abia ieri-dimineaţă, când a ajuns la serviciu ▲
19 persoane din judeţul Covasna, dintre care 5 angajaţi ai Serviciului public comunitar de permise auto din Sfântu Gheorghe, sunt cercetate pentru luare de mită, fiind învinuite că au facilitat obţinerea, în mod fraudulos, a unor permise de conducere. Potrivit conducerii Biroului Direcţiei Generale Anticorupţie (DGA) Covasna, printre cele 19 persoane se numără şi un angajat al Primăriei Sfântu Gheorghe, precum şi instructori auto şi civili, care au fost puşi sub urmărire penală sub acuzaţia de dare/luare de mită şi trafic de influenţă. În cursul dimineţii de ieri, sub mandatul Parchetului de pe lângă Tribunalul Judeţean Covasna, au avut loc percheziţii la domiciliile persoanelor suspectate în acest caz. Purtătorul de cuvânt al DGA Covasna, Cristina Rotaru, a precizat că au fost organizate percheziţii domiciliare în 26 de locuri, dintre care, în 17 cazuri, la locuinţele unor persoane împotriva cărora a început deja urmărirea penală. Percheziţii au loc şi la Serviciul Public Comunitar de Permise Auto Covasna, precum şi la sediile a două şcoli de şoferi din municipiul Sfântu Gheorghe. „Persoanele în cauză s-au aflat în vizorul DGA timp de un an de zile, din martie 2008 până în prezent, iar, în urma investigaţiilor efectuate, a rezultat că este vorba despre un grup infracţional organizat, ce a obţinut direct sau indirect bunuri materiale în schimbul facilitării obţinerii permiselor auto“, a declarat purtătorul de cuvânt al DGA Covasna. Şefii administraţiei locale nu au ştiut nimic despre anchetă Şeful Serviciului Permise de Conducere şi Înmatriculare a Vehiculelor din Sfântu Gheorghe, Eugen Deaconu, a recunoscut că au existat suspiciuni privind unele probleme în cadrul instituţiei, „dar nu şi date concrete în legătură cu care să poată fi sesizată Direcţia Generală Anticorupţie“. Eugen Deaconu a precizat că a aflat despre această anchetă abia ieri-dimineaţă, când a ajuns la serviciu şi când reprezentanţii DGA i-au prezentat mandatul de percheziţie. La Serviciul Permise a fost lipit, ieri-dimineaţă, un afiş pe sediul instituţiei, pentru a informa cetăţenii că lucrul cu publicul a fost suspendat pentru ziua respectivă. Prefectul de Covasna, Codrin Munteanu, a declarat, la rândul său, că a aflat tot în cursul dimineţii de ieri despre anchetă.