În ajun de sărbătoare, cu prilejul hramului, la Parohia „Sfântul Ierarh Nicolae” din Câmpulung Moldovenesc, judeţul Suceava, va fi susţinută conferinţa „Grija față de bolnavi: o exigență morală a
Două biserici din Arhiepiscopia Iaşilor, binecuvântate de Mitropolitul Moldovei şi Bucovinei
Credincioşii din trei parohii ale Arhiepiscopiei Iaşilor au avut bucuria, în zilele de sâmbătă, 19 mai, şi duminică, 20 mai, să-l aibă în mijlocul lor pe Înalt Preasfinţitul Părinte Mitropolit Teofan. Arhipăstorul Mitropoliei Moldovei şi Bucovinei a resfinţit, acum două zile, biserica parohiei Socola Mică din Protopopiatul Iaşi 2 şi clopotniţa parohiei Uricani, Protopopiatul Iaşi 1. Aproape 1.000 de persoane au asistat ieri-dimineaţă la slujba de sfinţire a bisericii parohiei Dumbrava - Plăieşu, Protopopiatul Târgu Neamţ.
Biserica cu hramurile "Naşterea Maicii Domnului" şi "Sfinţii Atanasie şi Chiril" - Socola Mică din Iaşi a fost resfinţită sâmbătă, 19 mai, de Înalt Preasfinţitul Părinte Teofan, Arhiepiscopul Iaşilor şi Mitropolitul Moldovei şi Bucovinei. Răspunsurile la strană au fost date de Corul "Basileus" al Seminarului Teologic Liceal Ortodox "Sfântul Vasile cel Mare" din Iaşi, dirijat de diac. prof. Mihai Ursache. Sfântul lăcaş, ctitorie a lui Atanasie şi Ana Gosan, a fost târnosit prima dată acum 203 ani de mitropolitul Veniamin Costachi. La evenimentul religios au participat atât enoriaşii parohiei, cât şi numeroşi credincioşi din judeţul Iaşi. După slujba de resfinţire oamenii au trecut prin sfântul altar pentru a se ruga mai ales pentru cei apropiaţi lor. "Am venit la această resfinţire de biserică pentru a mulţumi lui Dumnezeu pentru toate binefacerile pe care mi le-a dăruit până acum, când am vârsta de 88 de ani. Mulţumesc lui Dumnezeu pentru că încă pot să merg la biserică ca să mă rog pentru mine şi pentru cei din jur. Rugăciunea este foarte importantă pentru că Dumnezeu este cu mine, mă apără şi mă păzeşte atunci când mă rog", a spus Elena Popescu din Iaşi. "M-am rugat pentru sănătate, pentru părinţi şi pentru fraţii mei care au examene. Particip în fiecare duminică la Sfânta Liturghie pentru a mă ruga lui Dumnezeu, care este Tatăl ceresc al întregii lumi. La ora de religie am învăţat că biserica este casa lui Dumnezeu, iar aici El ne primeşte rugăciunile", a declarat elevul Iustin Olivian din Iaşi, în vârstă de 9 ani. "Am venit la acest moment frumos din viaţa parohiei Socola Mică pentru ne întări în credinţă. Un alt motiv pentru care am ajuns în acest loc este acela că avem părinţii înmormântaţi în cimitirul acestei parohii. Familia din care provin este credincioasă. Atât eu, cât şi soţia mea simţim folosul credinţei în Dumnezeu în viaţa noastră. Căutăm mereu de cele sufleteşti prin rugăciunile pe care le facem dimineaţa şi seara, prin Spovedanie şi primirea Sfintei Împărtăşanii", a mărturisit Petru Creangă din Iaşi. "Biserica bunăvoinţei" de la Socola Mică La finalul Sfintei Liturghii, oficiată de Înalt Preasfinţitul Teofan, alături de un sobor de 30 de preoţi şi diaconi, pe un podium special amenajat, pr. Vilie Doroşincă, protopop al Protopopiatului Iaşi 2, a amintit că părintele paroh Mihai Opăriuc a ridicat o biserică în parohia Dobrovăţ. Făcând referire la sfântul lăcaş al parohiei Socola Mică, pr. protopop Vilie Doroşincă a remarcat că un merit deosebit l-a avut pr. Dumitru Carp de la parohia "Pogorârea Duhului Sfânt" - Bucium, care a ridicat pridvorul bisericii, apreciind frumoasa colaborare a părintelui paroh Mihai Opăriuc cu protos. Iustin Neagu, misionar de caritate la Biserica "Schimbarea la Faţă a Domnului" - Socola. Părintele paroh Mihai Opăriuc a enunţat câteva date istorice despre biserica parohiei Socola Mică. "Mulţumesc celor puţini care au ajutat foarte mult aici şi celor mulţi care au ajutat cu puţin. Puţinul acelor oameni, precum banul văduvei. Am obţinut binecuvântarea pentru lucrările de pictură de la IPS Teofan în faţa Sfântului Mormânt. Ca şi la Dobrovăţ, pot considera acest sfânt lăcaş o biserică a bunăvoinţei. Am cerut oamenilor să ajute dacă vor şi dacă pot. Mulţumesc pentru ajutor părintelui protopop Vilie Doroşincă pentru că ne-a fost alături atât la momentele frumoase, cât şi atunci când am întâmpinat dificultăţi", a spus pr. paroh Mihai Opăriuc. Înalt Preasfinţitul Părinte Teofan a adresat credincioşilor o predică în care a vorbit despre semnificaţiile Evangheliei citite în cadrul Sfintei Liturghii. Mitropolitul Moldovei şi Bucovinei a subliniat că părintele paroh Mihai Opăriuc va trebui să fie în mijlocul enoriaşilor, să săvârşească dumnezeieştile slujbe, să aibă grijă, prin rugăciune, de cei care sunt înmormântaţi în cimitirul din preajma bisericii. Părintele paroh Mihai Opăriuc a primit din partea Înalt Preasfinţitului Teofan Crucea "Sfântul Ierarh Dosoftei", iar persoanelor care s-au remarcat în susţinerea lucrărilor li s-au oferit distincţii de vrednicie. Lăcaşul de închinăciune din Dumbrava - "o jertfă vie în sufletele credincioşilor" Biserica "Sfinţii Împăraţi Constantin şi Elena" din parohia Dumbrava - Plăieşu, Protopopiatul Târgu Neamţ, a fost sfinţită ieri de Înalt Preasfinţitul Teofan. Târnosirea sfântului lăcaş a început la exterior şi a continuat la interior. Deşi vremea a fost ploioasă, aproape 1.000 de credincioşi de toate vârstele au asistat la Sfânta Liturghie. Răspunsurile la strană au fost date de Corul "Sfântul Cuvios Iosif de la Văratec", al Mănăstirii Văratec din judeţul Neamţ. La momentul împărtăşirii credincioşilor, pr. Ioan Dogariu a mărturisit că parohia Dumbrava, aşezată pe malul Ozanei, are un plus de frumuseţe. "Pe lângă apă, în Dumbrava există şi o pădure minunată. Cu siguranţă cei care locuiesc în acest loc sunt oameni deosebiţi, mai sensibili la cele sfinte şi mai apropiaţi de Dumnezeu. Pentru frumuseţea acestui loc, credincioşii au dorit să ofere lui Dumnezeu această biserică în cinstea Sfinţilor Împăraţi Constantin şi Elena", a spus pr. protopop Ioan Dogariu. Părintele paroh Mihai Fuioagă a citit în continuare hrisovul de sfinţire a bisericii parohiei Dumbrava, în care a amintit că sfântul lăcaş a fost ridicat doar cu sprijinul credincioşilor din parohie. "Piatra de temelie a fost pusă în anul 1991. Terenul a fost obţinut prin grija ing. Mihai Jomir, fost director al Depozitului de Armăsari Dumbrava. Pictura sfântului lăcaş, care are 33 de metri înălţime, a fost realizată de pictorul Mihai Gabor. Nădăjduim că această biserică va deveni o jertfă vie în sufletele credincioşilor acestei parohii. Noi aşteptăm, după o muncă de două decenii, această zi. Mulţumirea sufletească este atunci când un lucru început se termină cu bine. Mulţumim tuturor pentru sprijinul acordat", a afirmat pr. paroh Mihai Fuioagă, care este de 59 de ani fiul al satului Dumbrava şi de 33 de ani preot paroh. "Păcatele săvârşite de oameni sunt moştenite şi de copiii lor" În continuare, parohul de la Dumbrava a remarcat că toate lucrările la Biserica "Sfinţii Împăraţi Constantin şi Elena" au fost realizate prin "bunăvoinţă şi credinţă, cu ajutorul Bunului Dumnezeu". "Mulţi dintre cei care au dorit să trăiască acest minunat moment nu mai sunt printre noi. Le mulţumim în numele Bisericii şi le făgăduim că ne vom ruga pentru ei. Mulţumim Înalt Preasfinţitului Teofan pentru că a înţeles dorinţa noastră de a binecuvânta biserica parohiei Dumbrava, în acest cadru natural", a adăugat pr. paroh Mihai Fuioagă, care a primit rangul de iconom stavrofor. Pornind de la versetul 2, capitolul 9 din Evanghelia după Ioan, citită ieri în cadrul Sfintei Liturghii, "Şi ucenicii Lui L-au întrebat, zicând: Învăţătorule, cine a păcătuit; acesta sau părinţii lui, de s-a născut orb?", Mitropolitul Moldovei şi Bucovinei i-a îndemnat pe credincioşi să ia aminte la acest cuvânt "izvorât din Evanghelie". "Păcatele săvârşite de oameni sunt moştenite şi de copiii lor. Ori de câte ori sunteţi ispitiţi spre păcat trebuie să vă gândiţi că acesta se răsfrânge asupra noastră, dar şi asupra copiilor sau nepoţilor. Prin pocăinţă să alergaţi la Dumnezeu, iar prin intermediul spovedaniei preotul vă va dezlega de păcatele făcute. Astfel, copiii vor moşteni binecuvântare de la părinţii lor, fiind îndrumaţi spre participarea la Sfânta Liturghie", a explicat IPS Teofan. Voinea Alexandra din Dumbrava, elevă în clasa a XII-a la Liceul Economic "Vasile Conta" din Târgu Neamţ, a adresat din partea enoriaşilor un cuvânt de mulţumire părintelui paroh Mihai Fuioagă. Voinea Alexandra a evidenţiat lucrarea pastoral-misionară şi culturală pe care părintele paroh a desfăşurat-o timp de trei decenii. Binecuvântare arhierească în parohia Uricani Peste 100 de enoriaşi din parohia Uricani - Miroslava, Protopopiatul Iaşi 1, au asistat sâmbătă, 19 mai, la slujba de sfinţire a clopotniţei, săvârşită de Înalt Preasfinţitul Teofan, alături de un sobor de preoţi şi diaconi. Cu acest prilej, au fost binecuvântate şi lucrările la casa mortuară. La acest moment solemn din viaţa parohiei Uricani a participat şi ing. Ioan Nani, directorul SC Antibiotice SA Iaşi şi membru al Adunării eparhiale a Arhiepiscopiei Iaşilor. La final, pr. Toma Gradinaciuc, protopop al Protopopiatului Iaşi 1, a afirmat că venirea ierarhului într-o comunitate este zi de aleasă bucurie întrucât poate fi văzută astfel Biserica desăvârşită, ierarhi, preoţi şi credincioşi. De asemenea, pr. protopop Toma Gradinaciuc a explicat că enoriaşii din Uricani vor fi chemaţi în mod deosebit la Sfânta Liturghie de clopotele din noua clopotniţă. "În acelaşi timp, clopotele vor aduce veste atunci când cineva drag sufletului dumneavoastră îşi va lua rămas-bun de la viaţa aceasta. Ne-am bucurat de sfinţirea acestei clopotniţe, iar cei care aţi contribuit la ridicarea ei să fiţi încredinţaţi că Dumnezeu vă va răsplăti la vremea potrivită", a remarcat pr. protopop Toma Gradinaciuc. Părintele paroh Vasile Cristian a menţionat că vrednicul de pomenire epitrop Neculai Plămădeală a pus prima cărămidă la clopotniţa parohiei Uricani, "pentru ca aceasta să fie primul şi cel mai înalt edificiu pe care Dumnezeu să-l vadă în Uricani". "Atunci a venit ideea să ridicăm o clopotniţă în care să mutăm clopotele din turla bisericii, care este şubredă şi prezintă dificultăţi din punct de vedere tehnic", a afirmat pr. paroh Vasile Cristian. Lucrările au început cu binecuvântarea Înalt Preasfinţitului Teofan, fiind supravegheate de PS Calinic Botoşăneanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Iaşilor, prin jertfa financiară a familiei Plămădeală. În continuare a fost făcută o prezentare a complexului parohiei Uricani, fiind menţionate proiectele care urmează să fie finalizate sau derulate. Mitropolitul Moldovei şi Bucovinei a vorbit în cuvântul de binecuvântare despre importanţa şi folosul clopotniţei şi al casei mortuare într-o parohie.