Ziarul Lumina utilizează fişiere de tip cookie pentru a personaliza și îmbunătăți experiența ta pe Website-ul nostru. Te informăm că ne-am actualizat politicile pentru a integra în acestea și în activitatea curentă a Ziarului Lumina cele mai recente modificări propuse de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date. Înainte de a continua navigarea pe Website-ul nostru te rugăm să aloci timpul necesar pentru a citi și înțelege conținutul Politicii de Cookie. Prin continuarea navigării pe Website-ul nostru confirmi acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie conform Politicii de Cookie. Nu uita totuși că poți modifica în orice moment setările acestor fişiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.
x
×

CAUTĂ ÎN ZIARUL LUMINA




Până la:

Ziarul Lumina › Actualitate religioasă › Știri › Două lăcaşuri sfinţite într‑o parohie din judeţul Gorj

Două lăcaşuri sfinţite într‑o parohie din judeţul Gorj

Galerie foto (3) Galerie foto (3) Știri
Un articol de: Pr. Sorin-Grigore Vulcănescu - 12 Octombrie 2026

Parohia Săulești din Protopopiatul Târgu Cărbunești, judeţul Gorj, a primit duminică, 11 octombrie, vizita Înaltpreasfințitului Părinte Irineu, Mitropolitul Olteniei, care a resfințit biserica cu hramul „Sfinții Arhangheli Mihail și Gavriil” și a sfințit capela parohială, împreună cu un sobor de clerici.

După sfinţirea celor două lăcaşuri din Parohia Săulești, Mitropolitul Olteniei a săvârşit Sfânta Liturghie, înconjurat de un ales sobor de preoți și diaconi, din care a făcut parte părintele protopop Ion Spilcă. În cadrul sfintei slujbe, Părintele Mitropolit Irineu l‑a hirotonit întru diacon pe teologul Constantin Andreescu, pe seama Parohiei Sadu I, Protoieria Târgu Jiu - Nord.

Au fost acordate gramate de mulțumire persoanelor care s‑au îngrijit de lucrările de înfrumusețare a bisericii: Cosmin Popescu, președintele Consiliului Judeţean Gorj; Constantin Drăghici, primarul comunei Săulești; Costeluș Cosmin Ceaușu, viceprimar al comunei; Vasile Turcitu; Nicolae Enache, epitropul bisericii. Totodată, părintele Adrian‑Nicolae Calotă a fost ridicat la rangul de iconom stavrofor pentru activitatea administrativ‑pastorală rodnică.

În cuvântul de învățătură rostit, Părintele Mitropolit Irineu a explicat pericopa evanghelică din Dumnica a 21‑a după Rusalii, a Pildei semănătorului. De asemenea, a vorbit despre însemnătarea lucrării din biserică și harul care se revarsă la sfințire și la săvârșirea Sfintelor Taine.

„Este o bucurie mare, pentru că ne‑a învrednicit Dumnezeu să avem parte de sfințirea bisericii și a capelei din parohia dumneavoastră. Am chemat în rugăciune pe Duhul Sfânt să sfințească acest lăcaș. Biserica este casa lui Dumenezeu, sălașul Preasfintei Treimi, este casa și mama noastră a tuturor. În casa lui Dumnezeu noi primim Sfintele Taine, primim Trupul și Sângele Mântuitorului nostru Iisus Hristos, pentru a avea intrare în iubirea Tatălui”, a spus ierarhul.

La final, Înaltpreasfinţia Sa i‑a felicitat pe părintele paroh și pe toți ostenitorii din Parohia Săulești.

 

Citeşte mai multe despre:   Irineu, Mitropolitul Olteniei  -   sfintire  -   Protoieria Târgu Cărbunești