În Cimitirul „Eroii Revoluției” din Capitală au fost pomeniți sâmbătă, 21 decembrie 2024, martirii din decembrie 1989. Slujba Parastasului a fost săvârșită de Preasfințitul Părinte Timotei Prahoveanul,
„Duhul lui Hristos, împărtăşit lumii prin cuvânt, prin sunet, prin imagine“
Primul hram al Centrului de Presă BASILICA a fost serbat luni, 16 iunie 2008, de ziua Sfintei Treimi. Festivităţile au început dimineaţă, la Paraclisul patriarhal „Sfântul Spiridon“ - Nou, din Capitală, unde s-a săvârşit Sfânta Liturghie, şi a continuat în Sala „Europa Christiana“ a Palatului patriarhal, unde a avut loc lansarea Agenţiei de Ştiri Basilica, a Patriarhiei Române. Preafericitul Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, a oferit diplome de onoare şi distincţii de vrednicie pentru angajaţii componentelor Centrului de Presă şi pentru cei care sprijină activitatea sa.
La sfârşitul Sfintei Liturghii, săvârşite de Preasfinţitul Ciprian Câmpineanul, împreună cu angajaţii clerici ai Centrului de Presă Basilica, ierarhul a ţinut un cuvânt de învăţătură în care a arătat necesitatea şi importanţa mărturisirii Sfintei Treimi pentru creaţia întreagă şi a evidenţiat în mod special lucrarea pe care o săvârşeşte Dumnezeu în lume, prin răspândirea mesajului evanghelic şi a valorilor creştine, cu ajutorul mijloacelor moderne de comunicare. „Noi toţi avem rolul şi misiunea specială în această lume şi în spaţiul sacru al Bisericii. În măsura în care rămânem uniţi trup şi sufet în aceeaşi credinţă şi în aceeaşi iubire în Hristos, vom dobândi sfinţenia vieţii şi mântuirea sufletelor noastre“, a spus PS Ciprian. Bucuria sărbătorii s-a prelungit în Sala „Europa Christiana“ a Palatului patriarhal, unde a avut loc o slujbă de Te Deum, în prezenţa PF Părinte Patriarh Daniel, la finalul slujbei patriarhul evocând momentele de început, când s-au pus bazele Centrului, prin înfiinţarea, acum 10 ani, la Iaşi, a postului de Radio Trinitas. „Informaţia religioasă de la Basilica va fi preluată de la sursele cele mai autorizate“ Părintele Nicolae Dascălu, consilier patriarhal şi directorul Agenţiei de Ştiri BASILICA, a prezentat noua componentă a Centrului de Presă BASILICA, arătând obiectivele ce vor fi urmărite de cea mai tânără componentă a Centrului. „Agenţia de ştiri BASILICA are rolul de a prezenta, sub forma ştirilor şi a documentarelor de presă, instituţiile, activităţile şi atitudinile Bisericii Ortodoxe Române, precum şi ale altor Biserici, în diferite probleme actuale. Selecţionarea şi sistematizarea ştirilor se face în concordanţă cu principiile moralei creştine şi cu normele deontologiei jurnalistice. Ştirile şi informaţiile sunt organizate sub formă electronică pe site-ul www.basilica.ro şi cuprind date referitoare la viaţa bisericească din ţară sau din străinătate: activitatea şi discursurile Patriarhului Bisericii Ortodoxe Române, hotărârile Sfântului Sinod, activităţi desfăşurate de eparhii, mănăstiri şi parohii, şcoli teologice şi asociaţii bisericeşti, dialogul Bisericii cu societatea, dialogul interconfesional şi interreligios. Ca parte componentă a Centrului de Presă BASILICA, Agenţia de Ştiri are o cooperare strânsă cu Biroul de Presă, cu Radio TRINITAS, cu TRINITAS TV, cu publicaţiile «Lumina», precum şi cu toate sectoarele Administraţiei Patriarhale. De asemenea, Agenţia de Ştiri poate avea corespondenţi în ţară şi în străinătate. Informaţiile sunt date publicităţii pe site-ul basilica.ro, în limbile română şi engleză, deocamdată, iar în viitorul apropiat şi în limbile franceză şi rusă, şi pot fi folosite de către persoane sau instituţii cu titlu gratuit, în scopuri profesionale, cu indicarea sursei. Agenţia de Ştiri BASILICA îşi întemeiază lucrarea pe vocaţia Bisericii de a transmite lumii vestea cea bună a mântuirii în Hristos. Obiectivul nostru principal este reflectarea realităţii, aşa cum este văzută de către însuşi corpul eclezial, la toate nivelurile, ierarhie, cler, viaţa monahală şi laicat. Fiind o Agenţie de Ştiri a Patriarhiei Române, informaţia religioasă de la Basilica va fi preluată de la sursele cele mai autorizate“, a încheiat directorul Agenţiei. Diplome şi distincţii Părintele Patriarh a săvârşit, după slujba Te Deum-ului, o slujbă de hirotesie, oferind rangul de iconom stavrofor unor cadre didactice de la Facultatea de Teologie Ortodoxă „Justianian Patriarhul“ din Bucureşti, iar mai apoi a oferit diplome de onoare şi distincţii de vrednicie susţinătorilor financiari ai Centrului de Presă, persoanelor care au facilitat extinderea ariei de recepţie a televiziunii Trinitas TV şi a Radioului Trinitas, colaboratorilor externi care au contribuit în mod deosebit la realizarea programelor, precum şi unora dintre angajaţii din cadrul celor cinci componente ale Centrului de Presă Basilica, care s-au evidenţiat prin activitate şi determinare deosebite. „Numai când primim Duhul cel ceresc suntem în starea de a fi misionari“ În încheierea evenimentului, Întâistătătorul Bisericii Ortodoxe Române a vorbit despre importanţa lucrării misionare a Bisericii, sub ocrotirea Sfintei Treimi, în mijlocul credincioşilor: „Un bun misionar trebuie să cunoască Evanghelia lui Hristos şi să aibă în el duhul lui Hristos, care se dobândeşte prin rugăciune, prin împlinirea poruncilor lui Dumnezeu, prin Sfintele Taine, prin săvârşirea de fapte bune, ale iubirii faţă de Dumnezeu şi faţă de oameni. Misiunea creştină înseamnă să aducem Duhul lui Hristos în lume, în fiecare casă, în fiecare instituţie unde lucrăm, în fiecare loc de muncă, pe fiecare drum pe care ne deplasăm. Să purtăm Duhul lui Hristos în noi şi să vestim iubirea Lui nesfârşită faţă de oameni. Duhul lui Hristos se exprimă în Sfânta Evanghelie, căci zice Mântuitorul: «Cuvintele Mele sunt duh şi viaţă. Cine păzeşte poruncile Mele sau ascultă cuvintele Mele şi le păzeşte rămâne în Mine şi Eu rămân el». Prin ascultarea şi împlinirea cuvântului Evangheliei, noi rămânem în Hristos şi Hristos rămâne în noi, rămânem în Duhul lui Hristos. Duhul lui Hristos se exprimă în Sfintele Taine ale Bisericii, de aceea spunem la sfârşitul Liturghiei «Drepţi primind dumnezeieştile, sfintele, nemuritoarele, cereştile şi de viaţă făcătoarele taine» sau «Am văzut lumina cea adevărată, am primit Duhul cel ceresc». Către sfârşitul Liturghiei cântăm «am primit Duhul cel ceresc, am văzut lumina credinţei celei adevărate, nedespărţitei Sfintei Treimi să ne închinăm că Aceasta ne-a mântuit pe noi». Numai când primim Duhul cel ceresc, nu duh lumesc, suntem în starea de a fi misionari şi, din acest punct de vedere, orice ostenitor sau misionar al Centrului de Presă BASILICA trebuie să cunoască Evanghelia lui Hristos, dreapta credinţă a Bisericii, să participe la viaţa Bisericii, să primească Duhul lui Hristos, ca să-l poată transmite lumii, să-l poată împărtăşi lumii prin cuvânt, prin sunet, prin imagine, prin prezenţa noastră, prin felul nostru de a fi“, a concluzionat Părintele Patriarh.