Cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Laurențiu, Arhiepiscopul Sibiului și Mitropolitul Ardealului, Centrul Catedral Social „Sfânta Treime”, un centru de zi dedicat socializării și petrecerii
Duminica a 18‑a după Rusalii la Catedrala Arhiepiscopală din Suceava
În Duminica a 18‑a după Pogorârea Sfântului Duh, 27 septembrie 2026, numeroși credincioși au participat la Sfânta și Dumnezeiasca Liturghie săvârșită la Catedrala Arhiepiscopală din Suceava. Slujba a fost oficiată de Înaltpreasfințitul Părinte Calinic, Arhiepiscopul Sucevei și Rădăuților, la Altarul amenajat sub streașina clopotniței de la intrarea în ansamblul monastic, în contextul lucrărilor de restaurare desfășurate la biserica monument și la paraclis.
În timpul împărtășirii clericilor, părintele Claudiu Ioan Coman, de la Parohia „Sfinții Voievozi” Râșca, Protopopiatul Fălticeni, a rostit cuvântul de învățătură, având ca temă Pescuirea minunată, relatată de Sfântul Evanghelist Luca.
La finalul Sfintei Liturghii, Înaltpreasfințitul Părinte Calinic i‑a mulțumit părintelui Claudiu Ioan Coman pentru cuvântul de învățătură și a prezentat câteva repere din viața Sfântului Ierarh Martir Antim Ivireanul, prăznuit în această zi. Totodată, a evidențiat contribuția acestuia la dezvoltarea culturii și limbii române și a dat citire unor îndemnuri inspirate din biografia ierarhului‑martir.
Chiriarhul Sucevei a amintit și faptul că ultima duminică din septembrie este dedicată, începând din 2020, satului românesc, subliniind importanța păstrării identității, tradițiilor și patrimoniului rural.
În continuare, Înaltpreasfinția Sa a citit rugăciuni de dezlegare și pentru cei aflați în diferite suferințe și i‑a binecuvântat pe credincioși prin stropire cu apă sfințită.
La final, credincioșii au trecut pe la racla cu moaștele Sfântului Mare Mucenic Ioan cel Nou, ocrotitorul Moldovei, cerându‑i în rugăciune mijlocirea și întărirea în credință.



.jpg)
