Mulțimi de credincioși bucureșteni și pelerini sosiți din întreaga țară au pășit astăzi, 24 octombrie, pe tradiționala „Cale a Sfinților”, străbătând mai multe străzi din inima Capitalei în drumul spre Catedrala Patriarhală istorică. Cu aleasă evlavie, mulțimea dreptslăvitoare a însoțit soborurile de clerici care au purtat pe umeri raclele cu cinstitele moaște ale Sfântului Cuvios Dimitrie cel Nou, Ocrotitorul Bucureștilor, ale Sfintei Cuvioase Elisabeta de la Pasărea și ale altor sfinți. Pe Colina Bucuriei, pelerinii au fost întâmpinați de Preafericitul Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, care le-a adresat un cuvânt de învățătură.
Duminica Mironosițelor la Mănăstirea Rogozu
Duminica a 3-a după Paști (a Mironosițelor) a fost o zi deosebită pentru obștea de maici a mănăstirii vrâncene Rogozu. În biserica așezământului monahal cu hramul „Nașterea Sfântului Ioan Botezătorul”, Sfânta Liturghie a fost săvârșită de Înaltpreasfințitul Părinte Ciprian, Arhiepiscopul Buzăului și Vrancei.
În soborul slujitorilor s-au aflat: pr. Georgian Chioreanu, inspector eparhial la Sectorul monumente și construcții bisericești, pr. pensionar Aurel Crăciun, protos. Pimen Mihalea, duhovnicul mănăstirii, pr. Alexe Gavrilă, de la Parohia Valea Râmnicului, pr. Ionică Valentin, de la Parohia Slobozia Bradului, și pr. Nicolae Crăciun, de la Parohia Tigoiu, arhid. Daniel Dumitrică, secretar eparhial, și arhid. Laurențiu Manea.
Predica a fost rostită de Înaltpreasfințitul Părinte Arhiepiscop Ciprian, care a vorbit despre Femeile Mironosițe sau purtătoarele de mir, cele dintâi vestitoare ale Învierii Domnului, arătând că acestea reprezintă modele de credință, dragoste, curaj și jertfelnicie pentru creștinele zilelor noastre, cinstite în a treia duminică după Sfintele Paști. Ierarhul a precizat că femeile din familiile creștine sunt cele ce îi întăresc în credință pe bărbații care, în general, sunt ceva mai raționali, întrucât ele se remarcă printr-o sensibilitate mai mare și printr-o trăire mai intensă a tainei credinței.
La slujbă au participat călugărițele din obștea Mănăstirii Rogozu, în frunte cu maica stareță Serafima Pricop, credincioși din comuna Slobozia Bradului, dar și din alte localități vrâncene.
Răspunsurile liturgice au fost oferite de Corul psaltic misionar „Sfântul Roman Melodul” al Eparhiei Buzăului și Vrancei.



.jpg)
