Preasfințitul Părinte Paisie Sinaitul, Episcop‑vicar patriarhal, s‑a aflat duminică, 22 decembrie 2024, în mijlocul credincioșilor parohiei bucureștene Udricani, unde a săvârșit Sfânta Liturghie.
Duminica a 5-a după Rusalii în eparhii din Muntenia și Dobrogea
Ierarhii din Mitropolia Munteniei și Dobrogei au efectuat duminică, 25 iulie 2021, vizite pastorale în mănăstiri și parohii din cuprinsul eparhiilor. Cu acest prilej, au săvârșit Sfânta Liturghie, în cadrul căreia au hirotonit preoți și diaconi și au rostit cuvinte de învățătură, tâlcuind pasajul evanghelic rânduit în care este relatată vindecarea celor doi demonizați din ținutul Gadarei (Matei 8, 28-34; 9, 1).
Credincioșii din Capitală au participat duminică pe Colina Bucuriei la Sfânta Liturghie. Slujba a fost săvârșită de Preasfințitul Părinte Varlaam Ploieșteanul, Episcop-vicar patriarhal, la Altarul de vară din vecinătatea Catedralei Patriarhale, înconjurat de un sobor de preoți și diaconi, slujitori ai sfântului lăcaș.
În cuvântul de învăţătură rostit, ierarhul a tâlcuit pasajul evanghelic lecturat (Matei 8, 28-34; 9, 1), care vorbeşte despre vindecarea celor doi demonizaţi din ţinutul Gadarei şi despre lăcomia şi dorinţa de câştig material puse înaintea grijii şi compasiunii pentru semeni. „Mântuitorul arată, prin lucrarea aceasta, ca şi în alte împrejurări când tot din proprie iniţiativă vindecă bolnavi şi alungă demoni, că El este într-adevăr Mesia, Cel Care a fost trimis de Dumnezeu Tatăl în lume pentru a căuta şi a mântui pe cel pierdut. Cei doi oameni demonizaţi, în loc să fie o bucurie pentru familiile şi comunitatea lor, erau cu adevărat pierduţi, devenind un pericol pentru societatea din care proveneau”, a explicat Preasfinţia Sa.
Constanța
Parohia „Sfântul Cuvios Stelian” din comuna Săcele, județul Constanța, a împlinit duminică 15 ani de la sfințirea pietrei de temelie a bisericii. Sfânta Liturghie a fost săvârșită la Altarul de vară din apropierea lăcașului de închinare de Înaltpreasfințitul Părinte Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului, împreună cu Preasfințitul Părinte Veniamin, Episcopul Basarabiei de Sud, informează TRINITAS TV.
Argeș
Înaltpreasfințitul Părinte Calinic, Arhiepiscopul Argeșului și Muscelului, a săvârșit duminică Sfânta Liturghie în biserica Parohiei Oești Ungureni din comuna Corbeni, județul Argeș, înconjurat de un sobor de preoți și diaconi, se arată pe arhiepiscopiaargesuluisimuscelului.ro. Pentru toată activitatea social-filantropică desfășurată până în prezent, părintele paroh Neacșu Gavrilă a fost hirotesit iconom-stavrofor.
Buzău
Înaltpreasfințitul Părinte Ciprian, Arhiepiscopul Buzăului și Vrancei, s-a aflat duminică în mijlocul credincioșilor Parohiei „Sfântul Ierarh Nicolae” din cartierul Dorobanți, municipiul Buzău, ne-a transmis părintele Dragoș Olteanu, consilier eparhial. Cu acest prilej, ierarhul a săvârșit Sfânta Liturghie, înconjurat de un sobor de preoți și diaconi, și a rostit un cuvânt de învățătură în care a tâlcuit pasajul evanghelic rânduit, ce relatează vindecarea celor doi demonizați din ținutul Gadarei (Matei 8, 28-34; 9, 1). „Omul secularizat, îndepărtându-L pe Dumnezeu din viața sa, s-a îndepărtat de semeni și de sine însuși, ascultând de îndemnul celui rău, prevalându-se de libertate. Libertatea trebuie să fie responsabilă, întrucât adevărata libertate este când faci binele, nu când faci răul”, a spus ierarhul.
Galați
În Duminica a 5-a după Rusalii, Înaltpreasfințitul Părinte Casian, Arhiepiscopul Dunării de Jos, a săvârșit Sfânta Liturghie la Catedrala Arhiepiscopală din municipiul Galați, ne-a transmis părintele Rareș Bucur, consilier eparhial. În cuvântul de învățătură, ierarhul a vorbit despre confuziile create asupra omului de puterile întunericului. După Sfânta Liturghie, întrucât sâmbătă, 24 iulie 2021, s-au împlinit 27 de ani de la momentul întronizării ca Episcop titular al Înaltpreasfințitului Părinte Casian, au fost rostite rugăciuni de mulțumire către Milostivul Dumnezeu pentru realizările din Arhiepiscopia Dunării de Jos și viața Înaltpreasfinției Sale. De asemenea, a fost citit și mesajul de felicitare al Preafericitului Părinte Patriarh Daniel transmis cu prilejul acestei aniversări, ne-a relatat părintele consilier Rareș Bucur.
Slobozia
Preasfințitul Părinte Vincențiu, Episcopul Sloboziei și Călărașilor, a săvârșit Sfânta Liturghie la Mănăstirea „Sfinții Voievozi” din municipiul Slobozia, înconjurat de un sobor de preoți și diaconi, se arată pe sf-esc.ro. În cuvântul de învățătură, Preasfinția Sa a vorbit despre ascultarea față de Dumnezeu. În cadrul slujbei, ierarhul l-a hirotonit întru preot pe diaconul Alexandru Ștefan pe seama Parohiei „Nașterea Domnului” din municipiul Țăndărei, județul Ialomița, iar pe teologul Alin-Cosmin Radu, întru diacon pe seama Parohiei „Adormirea Maicii Domnului” din localitatea Stupinele, comuna Chirnogi, județul Călărași.
Teleorman
Preasfințitul Părinte Galaction, Episcopul Alexandriei și Teleormanului, s-a aflat în mijlocul credincioșilor Parohiei Țurești din localitatea Tătărăștii de Jos, județul Teleorman, înconjurat de un sobor de preoți și diaconi, informează TRINITAS TV.
Tulcea
În Duminica a 5-a după Rusalii, Preasfințitul Părinte Visarion, Episcopul Tulcii, a sfințit capela vechii biserici a Parohiei Valea Nucarilor, Protopopiatul Tulcea. În continuare, ierarhul a săvârșit Sfânta Liturghie în Biserica „Acoperământul Maicii Domnului”, informează TRINITAS TV. La finalul Sfintei Liturghii, Preasfințitul Părinte Visarion l-a hirotesit iconom-stavrofor pe preotul paroh și le-a oferit diplome de apreciere enoriașilor care s-au implicat în activitățile parohiei. În aceeași zi, ierarhul a vizitat și biserica parohiei din Agighiol, unde a rostit un cuvânt de învățătură.