De sărbătoarea Nașterii Domnului, ierarhii din eparhiile Mitropoliei Munteniei și Dobrogei au săvârșit Sfânta Liturghie la catedralele eparhiale, rugându‑se alături de credincioșii prezenți în număr mare. Cu acest prilej, au rostit cuvinte de învățătură în care au arătat importanţa actului întrupării și Nașterii Fiului lui Dumnezeu pentru mântuirea oamenilor.
Duminica a doua din post la Catedrala Arhiepiscopală din Roman
Înaltpreasfințitul Părinte Ioachim, Arhiepiscopul Romanului și Bacăului, a participat duminică la Sfânta și Dumnezeiasca Liturghie oficiată în Catedrala Arhiepiscopală din Roman.
Pericopa evanghelică a fost tâlcuită de părintele arhimandrit Pimen Costea, vicar eparhial, care a adresat celor prezenți un cuvânt de învățătură, reliefând importanța ajutorului oferit cu dragoste aproapelui aflat în suferință. De asemenea, a vorbit și despre încrederea deplină în Taina Spovedaniei ca restaurare duhovnicească: „Nu de puține ori auzim că de ce trebuie să îi spun preotului ce păcate am făcut sau de ce trebuie să știe el? Lor, preoților, li s-a dat acest dar de la Dumnezeu de a ierta păcatele sau mai bine zis au puterea de a confirma iertarea păcatelor pe care Dumnezeu o oferă prin Taina Spovedaniei. Preoții sunt purtătorii harului primit prin succesiune apostolică până în ziua de astăzi”.
În cadrul Liturghiei a fost pomenit și părintele Vasile Bădăluță de la Parohia Răcătău, Protopopiatul Bacău, care a trecut de curând la Domnul.






.jpg)
