Cu binecuvântarea Preasfințitului Părinte Galaction, Episcopul Alexandriei și Teleormanului, în perioada 27 noiembrie - 2 decembrie 2026, Icoana făcătoare de minuni a Maicii Domnului „Gherontissa”, de la Mănăstirea Pantocrator din Sfântul Munte Athos, va fi adusă în pelerinaj la Mănăstirea Pantocrator din localitatea Drăgănești-Vlașca, județul Teleorman. Pe parcursul celor șase zile, credincioșii vor avea posibilitatea să se închine cinstitului odor, așezământul monahal urmând să fie deschis zilnic, între orele 7:00 și 1:00, pentru a facilita participarea pelerinilor la acest moment de rugăciune și binecuvântare.
Duminica de după Înălţarea Sfintei Cruci, la Catedrala patriarhală
Foarte mulţi credincioşi au fost prezenţi pe 19 septembrie, ca în fiecare duminică, la Catedrala patriarhală din Capitală. Sfânta Liturghie a fost oficiată de Preasfinţitul Varsanufie Prahoveanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Bucureştilor (foto), informează TRINITAS TV. În cuvântul de învăţătură, Preasfinţia Sa a arătat, printre altele, cât de important este şi ce valoare are pentru om sufletul.
"Evanghelia aceasta nu numai că ne îndeamnă să-l urmăm pe Hristos", a spus Preasfinţia Sa, "dar arată ce preţ mare are sufletul spunând că cel care voieşte să-şi salveze sufletul îl va pierde, iar cel care îl va pierde îl va câştiga. Sufletul este nemuritor, nu poate fi distrus. Sufletul se întoarce după această viaţă vremelnică de acolo de unde fiinţă şi-a luat, nu se descompune ca şi trupul în cele dintre care a fost alcătuit. Sufletul poate fi pierdut atunci când omul, în loc să caute să împlinească voia lui Dumnezeu, se depărtează de ea, caută cele materiale, toate cele care îl împlinesc pe acest pământ, uitând că şi sufletul are nevoie de hrana sa".



.jpg)
