Organizatorii taberei „Floare de colț”, din cadrul Arhiepiscopiei Iașilor, care se desfășoară în stațiunea Durău, județul Neamț, anunță faptul că mai sunt locuri disponibile în tabăra de iarnă 2026, organizată în perioadele 15-20 februarie și 22-27 februarie. Copiii și tinerii cu vârste cuprinse între 9 și 17 ani sunt invitați să se înscrie la tabăra de iarnă, pentru a se bucura împreună de ateliere de schi cu monitori acreditați, activități de construire a echipei, atelier de supraviețuire în natură, ABC duhovnicesc, atelier de orientare, comunicare și dezvoltare personală, seară de dans, foc de tabără și multe altele.
Duminica începutului Triodului la biserica Garnizoanei Oradea
La începutul perioadei de urcuș duhovnicesc a Triodului, în Duminica Vameșului și a Fariseului, Preasfințitul Părinte Sofronie, Episcopul Oradiei, a săvârşit Dumnezeiasca Liturghie la biserica Garnizoanei Oradea. Slujirea a fost cea dintâi Liturghie arhierească de la numirea unui nou preot militar al acestei unități, pr. Ionuț‑Iuliu Jolța.
Ierarhul a rostit un cuvânt de învăţătură, iar la finele sfintei slujbe a binecuvântat și felicitat cadrele militare prezente şi ostenitorii Garnizoanei Oradea, subliniind onorabilitatea misiunii pe care o au de îndeplinit, slujirea patriei comportând numeroase aspecte comune slujirii Sfântului Altar, ambele reflectând orânduirea Cetelor îngerești, al căror Comandant este Hristos Domnul.
Pr. Mircea‑Ilie Ioniță - preot militar (colonel) în cadrul Comandamentului comunicației și tehnologia informației din București - a ținut o alocuțiune festivă în calitate de fost preot militar al Garnizoanei Oradea, făcând trimitere la realizările și amintirile din cei 27 de ani de slujire în această ascultare. Generalul în retragere Vasile Creț și locotenent‑colonelul Vasile Simion, comandantul Garnizoanei Oradea, au ținut alocuțiuni cu caracter festiv, urmate de cuvântul de mulțumire al preotului militar Ionuț‑Iuliu Jolța. Locotenent‑colonelul Vasile‑Gabriel Simion a oferit în dar ierarhului o plachetă omagială și un challenge‑coin, purtând însemnele structurii Batalionului 54 Comunicații și Tehnologia Informației.



.jpg)
