Biserica „Adormirea Maicii Domnului” a Spitalului Clinic de Psihiatrie „Prof. Dr. Alexandru Obregia” din București a găzduit vineri, 14 martie, cercul pastoral al preoților de caritate din sectoarele 3, 4 și 5 ale Capitalei.
Duminica Întoarcerii Fiului risipitor în Parohia Lugașu de Sus, Oradea
Preasfințitul Părinte Sofronie, Episcopul Oradiei, a săvârşit Dumnezeiasca Liturghie în Biserica „Adormirii Maicii Domnului” a Parohiei Lugașu de Sus, Protopopiatul Oradea, în data de 16 februarie, Duminica Întoarcerii Fiului risipitor, a 34-a după Rusalii.
Ierarhul a rostit un cuvânt de folos duhovnicesc, surprinzând profundul sens al pocăinței ca întoarcere sinceră în brațele Tatălui ceresc, subliniind că Dumnezeu nu așteaptă pedepsitor, ci iubitor, pregătit să ne îmbrățișeze cu milostivire, iar fiul risipitor îl simbolizează pe omul căzut, pe Adam și pe fiecare dintre noi, smerenia autentică fiind cheia care ne eliberează din robia păcatului, deschizând calea către viața adevărată. Astfel, întreaga pildă devine o chemare arzătoare la întoarcerea noastră către Dumnezeu, Care n-are pe nimeni de pierdut.
„Pilda pe care am ascultat-o astăzi este o invitație călduroasă, fierbinte, arzătoare a lui Dumnezeu către fiecare dintre noi: să ne întoarcem la El! Sunt brațele părintești pline de dragoste, întinse spre noi! Niciodată nu este prea târziu. Până închidem ochii, încă mai avem vreme să ne întoarcem. După aceea, puterile se opresc și rămâne doar rugăciunea celor de după noi. Câtă dragoste am lăsat după noi, de atâta rugăciune avem parte apoi”, a spus ierarhul.
La finalul Sfintei Liturghii, au vorbit pr. Călin-Dănuț Ioniță, protopopul Oradiei, și pr. paroh Nicolae-Cătălin Văscan. În semn de recunoștință, preotul paroh a oferit în dar Episcopului Oradiei un epitrahil și un omofor.
PS Părinte Sofronie a rostit un cuvânt de binecuvântare și, în apropierea Sfântului și Marelui Post, le-a dorit tuturor să aibă parte de mult spor și folos duhovnicesc în răstimpul pe care Biserica îl închină întoarcerii la Dumnezeu, „venirii noastre în fire”, căii întoarse spre Tatăl Care ne așteaptă cu brațele deschise.