Mănăstirea Văratec din județul Neamț va îmbrăca, în perioada 15-17 august 2026, haine de aleasă sărbătoare. Credincioșii sunt așteptați să participe la un amplu program liturgic prilejuit de hramul principal al așezământului monahal, praznicul Adormirii Maicii Domnului, precum și de cinstirea Sfântului Cuvios Iosif de la Văratec și a Sfântului Cuvios Gheorghe Pelerinul. Acest șir de evenimente duhovnicești va fi încununat de un moment istoric: proclamarea locală a canonizării Sfintelor Cuvioase Nazaria, Olimpiada și Elisabeta de la Văratec.
Duminica Mironosiţelor la Copenhaga
În Duminica Mironosiţelor, Preasfinţitul Părinte Macarie, Episcopul ortodox român al Europei de Nord, s-a aflat în mijlocul românilor din capitala Regatului Danemarcei, informează episcopiascandinavia.se. Înconjurat de un sobor de preoţi şi diaconi, Preasfinţia Sa a săvârşit Sfânta Liturghie în biserica parohiei româneşti din Copenhaga. „În această Duminică a Mironosiţelor, când sunt sărbătorite femeile creştine, le-am omagiat şi pe credincioasele noastre şi am încercat să marcăm cât mai duhovniceşte această sărbătoare a mironosiţelor, îndemnându-le să cultive credinţa şi lucrarea spirituală atât în Biserică, dar şi în familie şi în societate“, a declarat pentru TRINITAS TV Preasfinţitul Părinte Episcop Macarie. La finalul slujbei, ierarhul a transmis mesajul Preafericitului Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, în Duminica Mironosiţelor. Credincioasele prezente au primit în dar de la PS Episcop Macarie câte o floare şi cartea teologului Teodor M. Popescu - „Chipuri de mame creştine“. Parohia ortodoxă din Copenhaga a fost înfiinţată în anul 2008, odată cu Episcopia Ortodoxă Română a Europei de Nord. (Diac. Şt. Sfarghie)



.jpg)
