Organizatorii taberei „Floare de colț”, din cadrul Arhiepiscopiei Iașilor, care se desfășoară în stațiunea Durău, județul Neamț, anunță faptul că mai sunt locuri disponibile în tabăra de iarnă 2026, organizată în perioadele 15-20 februarie și 22-27 februarie. Copiii și tinerii cu vârste cuprinse între 9 și 17 ani sunt invitați să se înscrie la tabăra de iarnă, pentru a se bucura împreună de ateliere de schi cu monitori acreditați, activități de construire a echipei, atelier de supraviețuire în natură, ABC duhovnicesc, atelier de orientare, comunicare și dezvoltare personală, seară de dans, foc de tabără și multe altele.
Duminica Ortodoxiei la Catedrala cu Soare din Oradea
Cu ocazia Duminicii Ortodoxiei, care a coincis anul acesta cu cinstirea Sfinților 40 de Mucenici din Sevastia, 9 martie, Preasfințitul Părinte Sofronie, Episcopul Oradiei, a săvârşit Dumnezeiasca Liturghie la Catedrala Episcopală din Oradea, înconjurat de un sobor de preoți și diaconi.
Pr. profesor Ioan Cadar, cadru didactic și director adjunct la Colegiul Național „Mihai Eminescu” din Oradea, a citit Pastorala Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române la Duminica Ortodoxiei.
Ierarhul a rostit un cuvânt festiv în care i-a binecuvântat pe credincioși, încurajându-i să rămână statornici în credință și să păstreze vie prețioasa moștenire spirituală a Ortodoxiei. Totodată, i-a îndemnat să trăiască Duminica Ortodoxiei nu doar ca pe o aniversare a unui trecut glorios, ci ca pe un angajament viu față de valorile autentice ale credinței, cultivând unitatea și mărturisind cu demnitate adevărul Evangheliei în lume.
„Astăzi este o duminică a păcii, a binecuvântării și a unității Bisericii în jurul lui Hristos. Biruința credinței ortodoxe este strâns legată de biruința icoanelor, a imaginii sfinte, care nu este idol. Icoanele noastre nu sunt idoli! Când ne apropiem de icoană, ne apropiem de cel care este în icoană”, a subliniat ierarhul.
Duminica Ortodoxiei are o semnificație aparte pentru Preasfințitul Părinte Sofronie, fiind ziua în care, la 25 februarie 2007, a fost întronizat drept cel de-al șaselea arhipăstor al Episcopiei Oradiei.



.jpg)
