Mulțimi de credincioși bucureșteni și pelerini sosiți din întreaga țară au pășit astăzi, 24 octombrie, pe tradiționala „Cale a Sfinților”, străbătând mai multe străzi din inima Capitalei în drumul spre Catedrala Patriarhală istorică. Cu aleasă evlavie, mulțimea dreptslăvitoare a însoțit soborurile de clerici care au purtat pe umeri raclele cu cinstitele moaște ale Sfântului Cuvios Dimitrie cel Nou, Ocrotitorul Bucureștilor, ale Sfintei Cuvioase Elisabeta de la Pasărea și ale altor sfinți. Pe Colina Bucuriei, pelerinii au fost întâmpinați de Preafericitul Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, care le-a adresat un cuvânt de învățătură.
Duminica Ortodoxiei la paraclisul Catedralei episcopale
Peste 200 de credincioşi au participat la Sfânta Liturghie duminică, 24 martie, în paraclisul Catedralei episcopale din Drobeta-Turnu Severin. Soborul de preoţi şi diaconi ai sfântului lăcaş de închinare, în frunte cu Preasfinţitul Nicodim, Episcopul Severinului şi Strehaiei, a săvârşit slujba euharistică ce marchează prima duminică din Marele Post al Sfintelor Paşti. La finalul slujbei, PS Episcop a îndemnat credincioşii la evlavie şi respect faţă de sfintele icoane, atât de importante în purtarea dialogului nostru cu Dumnezeu şi cu sfinţii Săi.



.jpg)
