Preasfințitul Părinte Paisie Sinaitul, Episcop‑vicar patriarhal, s‑a aflat duminică, 22 decembrie 2024, în mijlocul credincioșilor parohiei bucureștene Udricani, unde a săvârșit Sfânta Liturghie.
Duminica Sfinților Români la o lavră isihastă buzoiană
În Duminica Sfinților Români, 18 iunie, la Mănăstirea Găvanu din comuna buzoiană Mânzălești, Sfânta Liturghie a fost săvârșită de Înaltpreasfințitul Părinte Ciprian, Arhiepiscopul Buzăului și Vrancei, în prezența obștii de maici și a multor credincioși.
Arhiepiscopul Buzăului și Vrancei a slujit în Biserica „Adormirea Maicii Domnului” din incinta așezământului monahal, împreună cu părintele Marian Gegea, vicar administrativ eparhial, părintele arhim. Sofian Ardelean, Exarhul mănăstirilor și schiturilor din eparhie, părintele protos. Veniamin Anghel, starețul Mănăstirii Ciolanu, părintele Claudiu-Gigel Panait, consilier eparhial, părintele Mitică Bălan, inspector eparhial, părintele ierom. Sofian Neacșu, duhovnicul Mănăstirii Găvanu, și părintele Constantin Călin, protopop al Protoieriei Buzău I.
În cuvântul de învățătură, Înaltpreasfinția Sa a vorbit despre semnificația Duminicii a 2-a după Rusalii, precizând că aceasta este dedicată pomenirii sfinților români din toate timpurile și din toate locurile - mucenici, mărturisitori, ierarhi, cuvioși sau simpli creștini -, care și-au sfințit viața prin trăirea autentică a valorilor Evangheliei Mântuitorului Iisus Hristos.
Răspunsurile liturgice au fost oferite de Grupul psaltic misionar „Sfântul Roman Melodul” al Arhiepiscopiei Buzăului și Vrancei.
La sfârșitul Sfintei Liturghii, maica stareță Haralambia Ghiță a fost hirotesită întru stavroforă, apoi a primit din partea Părintelui Arhiepiscop Ciprian bastonul, ca semn al puterii de a conduce, fiind așezată în scaunul de onoare rezervat ei.
De asemenea, ieromonahul Sofian Neacșu a fost hirotesit întru protosinghel.