Cu binecuvântarea Preasfințitului Părinte Galaction, Episcopul Alexandriei și Teleormanului, în perioada 27 noiembrie - 2 decembrie 2026, Icoana făcătoare de minuni a Maicii Domnului „Gherontissa”, de la Mănăstirea Pantocrator din Sfântul Munte Athos, va fi adusă în pelerinaj la Mănăstirea Pantocrator din localitatea Drăgănești-Vlașca, județul Teleorman. Pe parcursul celor șase zile, credincioșii vor avea posibilitatea să se închine cinstitului odor, așezământul monahal urmând să fie deschis zilnic, între orele 7:00 și 1:00, pentru a facilita participarea pelerinilor la acest moment de rugăciune și binecuvântare.
Duminica Tuturor Sfinților în Eparhia Hunedoarei
În Duminica întâi după Rusalii, Preasfințitul Părinte Gurie, Episcopul Devei și Hunedoarei, a târnosit Biserica „Sfântul Ierarh Nicolae” din filia Archia a Parohiei Cristur, Protopopiatul Deva. Ierarhul a săvârşit apoi Sfânta Liturghie şi a rostit cuvântul de învățătură, vorbind despre sfinți, cei care în viața lor L-au mărturisit pe Hristos, au ascultat poruncile Lui și au împlinit cuvântul Lui: „Fiţi, dar, voi desăvârşiţi, precum Tatăl vostru Cel ceresc desăvârşit este” (Matei 5, 48). Preotul paroh Răzvan Stănescu a fost hirotesit sachelar, iar credincioșii implicați în renovarea lăcașului de cult au primit diplome de mulțumire. După Sfânta Liturghie a avut loc slujba de binecuvântare a capelei mortuare din localitate.
![]()
![]()
Preasfințitul Părinte Nestor Hunedoreanul, Arhiereu-vicar, a slujit la Schitul Colț, cu prilejul hramului.
![]()



.jpg)
