Organizatorii taberei „Floare de colț”, din cadrul Arhiepiscopiei Iașilor, care se desfășoară în stațiunea Durău, județul Neamț, anunță faptul că mai sunt locuri disponibile în tabăra de iarnă 2026, organizată în perioadele 15-20 februarie și 22-27 februarie. Copiii și tinerii cu vârste cuprinse între 9 și 17 ani sunt invitați să se înscrie la tabăra de iarnă, pentru a se bucura împreună de ateliere de schi cu monitori acreditați, activități de construire a echipei, atelier de supraviețuire în natură, ABC duhovnicesc, atelier de orientare, comunicare și dezvoltare personală, seară de dans, foc de tabără și multe altele.
Duminica Vindecării orbului din naștere, pe Colina Patriarhiei
În Duminica a 6-a după Paști, a Vindecării orbului din naștere, credincioșii din Capitală au fost prezenți pe Colina Patriarhiei. Sfânta Liturghie a fost săvârșită la „Baldachinul Sfinților” de Preasfințitul Părinte Ieronim Sinaitul, Episcop-vicar patriarhal, înconjurat de un sobor de preoți și diaconi, informează TRINITAS TV.
În cuvântul de învățătură rostit, ierarhul a vorbit despre Lumina dumnezeiască. „Puterea lui Dumnezeu este aceea care lucrează. Dumnezeirea cea atotputernică a creat și a organizat toate câte sunt. Dumnezeu ni Se descoperă că este Lumină neapropiată, dar nu lumină ca aceea a soarelui, care are o sursă, nu ca lumina candelei sau a lumânării, care are un combustibil, ceva care o întreține, ci Lumina esențială, cea mai presus de lume, Lumina neînserată a Împărăției cerurilor. Dacă vom cerceta Sfintele Scripturi, vom observa că primul lucru pe care l-a creat Dumnezeu în lumea aceasta a fost lumina. Sfântul Ioan Evanghelistul spune că Dumnezeu este lumină și lumina era viața oamenilor. Aceste cuvinte ale Sfântului Ioan confirmate în alte părți ale Scripturii au profunde înțelesuri. Nimic nu este posibil în lumea noastră fizică fără lumină”, a spus Preasfințitul Părinte Ieronim Sinaitul.
Credincioșii prezenți pe Colina Patriarhiei la Sfânta Liturghie au purtat măști de protecție și au respectat distanța socială, stând în jurul marcajelor speciale de delimitare.



.jpg)
