Cu binecuvântarea Preasfințitului Părinte Galaction, Episcopul Alexandriei și Teleormanului, în perioada 27 noiembrie - 2 decembrie 2026, Icoana făcătoare de minuni a Maicii Domnului „Gherontissa”, de la Mănăstirea Pantocrator din Sfântul Munte Athos, va fi adusă în pelerinaj la Mănăstirea Pantocrator din localitatea Drăgănești-Vlașca, județul Teleorman. Pe parcursul celor șase zile, credincioșii vor avea posibilitatea să se închine cinstitului odor, așezământul monahal urmând să fie deschis zilnic, între orele 7:00 și 1:00, pentru a facilita participarea pelerinilor la acest moment de rugăciune și binecuvântare.
Duminica Vizitatorilor în Parohia Sfânta Treime, Philadelphia
În Duminica Floriilor, în Parohia Ortodoxă Română "Sfânta Treime", Philadelphia, din cadrul Arhiepiscopiei Ortodoxe Române din cele două Americi, se desfăşoară evenimentul "Duminica Vizitatorilor". "De Praznicul Intrării Domnului nostru Iisus Hristos în Ierusalim, în parohia noastră este tradiţia ca fiecare enoriaş să aducă cu sine la Sfânta Liturghie şi, apoi, la tradiţionala noastră Masă de Peşte, un prieten, un vecin, o cunoştiinţă sau rudă. Musafirilor noştri, şi nu numai lor, le voi prezenta istoria bisericii noastre, a cincea ca vechime din Philadelphia, şi importanţa ei pentru istoria arhitecturii americane", a precizat părintele paroh Nicolai Buga.



.jpg)
