Cu binecuvântarea Preasfințitului Părinte Galaction, Episcopul Alexandriei și Teleormanului, în perioada 27 noiembrie - 2 decembrie 2026, Icoana făcătoare de minuni a Maicii Domnului „Gherontissa”, de la Mănăstirea Pantocrator din Sfântul Munte Athos, va fi adusă în pelerinaj la Mănăstirea Pantocrator din localitatea Drăgănești-Vlașca, județul Teleorman. Pe parcursul celor șase zile, credincioșii vor avea posibilitatea să se închine cinstitului odor, așezământul monahal urmând să fie deschis zilnic, între orele 7:00 și 1:00, pentru a facilita participarea pelerinilor la acest moment de rugăciune și binecuvântare.
„Duminica Vizitatorilor“ în Philadelphia
În Duminica Floriilor, în Parohia ortodoxă română "Sfânta Treime", Philadelphia - SUA, se desfăşoară evenimentul "Duminica Vizitatorilor". "Fiecare enoriaş aduce cu sine la Sfânta Liturghie şi apoi la tradiţionala noastră masă de peşte un prieten, un vecin, o cunoştinţă sau o rudă. Lor le vom prezenta istoria bisericii şi importanţa ei pentru istoria arhitecturii americane. Vom avea muzică bisericească ortodoxă şi, sperăm, un film documentar BBC în limba engleză despre Biserica Ortodoxă Română", a precizat părintele paroh Nicolai Buga. (I.B.)



.jpg)
