În cadrul manifestărilor solemne dedicate eroilor Revoluției Române din decembrie 1989, luni, 23 decembrie, la monumentul eroilor jandarmi de la Aeroportul Internațional „Henri Coandă” din Otopeni a fost
Dumnezeu face minuni
Maica Siluana,
Am pus în practică doar o parte din sfaturile dumneavoastră la şcoală. Când intram la copiii cu probleme de comportament mă lua groaza. Mă jigneau, urlau la mine şi eu veneam acasă cu o durere de cap îngrozitoare. Dar într-o zi am zis să fac cum aţi spus dumneavoastră. Dacă el era nervos şi supărat, eu mă rugam şi ziceam: Doamne miluieşte-l şi pe el, ajută-l să se calmeze. Şi vedeam că efectul era imediat. În câteva secunde îi dispărea starea de supărare şi se calma. Sau pur şi simplu îl întrebam ce are. Ajungea să spună că nu a dormit, sau se simte supărat din motivele lui. Ei nu sunt obişnuiţi să îi întrebi ce îi doare, numai să îi disciplinezi. Ba am ajuns în ultima vreme să-mi ia copiii apărarea - la liceu - un copil i-a spus altuia: "Mă, nu vorbi urât cu ea (adică eu) că ai de-a face cu mine". Dar asta înseamnă că şi eu mi-am schimbat atitudinea. Înainte intram în confruntări verbale care escaladau cu probleme de comportament. Acum mă opresc şi tac sau îl ignor pur şi simplu. Dar dureri de cap şi supărare nu am mai avut din cauza elevilor. Dumnezeu face minuni, şi a pornit de la mine la elevi, nu invers, cum credeam eu. O. *** Da, da, copila mea iubită, Dumnezeu face minuni, numai să-I oferim noi materia primă. Când vom înţelege că noi înşine şi toată viaţa noastră în cele mai mici şi subtile aspecte ale ei formează o "ţărână" din care Dumnezeu Creatorul poate face om nou şi lume nouă, nimic din cele ce ni se întâmplă nu vor mai fi evenimente exterioare, ci chiar viaţa noastră în El şi cu El, în Bucuria şi Slava Lui pregătite pentru noi. Îţi mulţumesc mult pentru ascultare şi pentru că te-ai îndurat să-i iubeşti cu harul lui Dumnezeu pe aceşti copii atât de neiubiţi. Iubire semeni, iubire culegi, omuleţ drag! Cu rugăciune şi drag mult, Maica Siluana