Preasfințitul Părinte Paisie Sinaitul, Episcop‑vicar patriarhal, s‑a aflat duminică, 22 decembrie 2024, în mijlocul credincioșilor parohiei bucureștene Udricani, unde a săvârșit Sfânta Liturghie.
Ecaterina Andronescu: „Locul religiei este şi în şcoală“
Proiectul noii Legi a Educaţiei s-a aflat din nou zilele trecute pe masa dezbaterilor, profesori, elevi, părinţi şi foşti miniştri ai educaţiei prezentându-şi opiniile cu privire la noua formulă prezentată de Ministerul Educaţiei şi Cercetării, Tineretului şi Sportului. Fostul ministru al educaţiei Ecaterina Andronescu şi-a exprimat sprijinul pentru menţinerea orei de religie în trunchiul comun al materiilor de învăţământ.
Proiectul noii Legi a Educaţiei s-a aflat zilele trecute pe agenda discuţiilor în cadrul unei dezbateri organizate de Jurnalul Naţional la Muzeul Naţional "George Enescu" din capitală. La discuţii au fost invitaţi reprezentanţi ai Ministerului Educaţiei, Cercetării, Tineretului şi Sportului, liderii celor patru federaţii sindicale din Educaţie, reprezentanţii studenţilor, ai elevilor şi ai asociaţiilor de părinţi şi diverşi parlamentari. Principalele probleme ce au suscitat discuţii aprinse au fost cele cu privire la finanţarea sistemului de învăţământ şi autonomia universitară, despre care rectorii spun că este grav afectată dacă legea va fi aprobată în actuala formulă, precum şi politizarea universităţilor. "Prin actuala grilă de salarizare a profesorilor nu se mai încurajează performanţa. Dacă un profesor bun aduce la clasă un număr mare de elevi şi, prin finanţarea pe elev, o sumă mare de bani, şcoala nu poate plăti pe acel profesor cu mai mult decât prevede legea. Indiferent de performanţe, banii vor fi aceiaşi. În aceste condiţii, profesorii buni se vor îndrepta spre şcolile private, unde vor primi mai mulţi bani", a explicat Liviu Pop, preşedintele Sindicatului Liber din Învăţământ. S-a discutat şi despre nivelul de cunoştinţe pe care elevii îl acumulează în liceu, dacă acesta devine de doar trei ani, lucru care le scade mult şansele pe piaţa muncii. "Piaţa muncii nu mai are deloc structura pe care mi-am imaginat-o sau şi-a imaginat-o fiecare dintre noi. Dacă cineva îşi mai imaginează că un tinichigiu poate să iasă dintr-o şcoală profesională sau un muncitor poate să lucreze la o firmă cu opt sau nouă clase de gimnaziu, greşeşte profund, pentru că acum unui muncitor i se cere o altă calificare, de un alt nivel", a declarat fostul ministru al educaţiei Ecaterina Andronescu Dezbaterile au fost şi mai aprinse pe tema autonomiei universităţilor şi, implicit, pe subiectul despre gradul ridicat de politizare la care sunt supuse. "Religia poate să aducă un set de valori morale de care toţi avem nevoie" După dezbaterea cu privire la noua Lege a Educaţiei, fostul ministru al educaţiei Ecaterina Andronescu a declarat pentru "Ziarul Lumina" că susţine ideea de a se menţine orele de religie în şcoală, evidenţiind faptul că această disciplină este cea care sădeşte în om un set de valori morale şi necesare. Domnia Sa a mai spus că o apropiere între Şcoală şi Biserică este utilă, iar acest lucru este posibil prin menţinerea orei de religie în trunchiul comun al disciplinelor obligatorii. "Am fost unul dintre cei care a considerat că locul religiei este şi în şcoală, pentru că religia poate să aducă un set de valori morale de care avem nevoie fiecare dintre noi pentru a străbate urcuşurile şi coborâşurile vieţii. Religia nu influenţează în nici un caz negativ pe elevi, ci doar pozitiv", ne-a declarat fostul ministru al educaţiei Ecaterina Andronescu. "Am avut o discuţie cu Preafericitul Părinte Patriarh Daniel pentru a lucra împreună la creşterea calităţii educaţiei. Trebuie să avem valori morale cu care elevii să plece din şcoală, să stabilim repere valorice de referinţă pentru toată viaţa", ne-a mai declarat fostul ministru. În Comisia de Învăţământ a Camerei Deputaţilor a fost eliminat aliniatul 3, articolul 17 din proiectul Legii Educaţiei, în care se specifica faptul că "La cerere, în locul orei de religie, elevii pot urma cursuri de istoria religiilor, istoria culturii şi artelor sau alte cursuri utile în formarea comportamentului etic, social sau comunitar". Eliminarea alineatului menţionat a fost votată în Comisie cu 28 de voturi pentru şi trei împotrivă. Termenul final de adoptare a proiectului noii Legi a învăţământului de către Camera Deputaţilor este 26 mai 2010.