Marți, 12 mai, 20 de elevi de la Seminarul Teologic Ortodox „Sfântul Andrei” din Galaţi şi un grup de preoţi împreună cu mai mulţi credincioşi din municipiul Galaţi, selectaţi pe baza criteriilor şi condiţiilor speciale pe care trebuie să le îndeplinească donatorul de sânge, au participat la o nouă acţiune de solidaritate umană şi filantropie creştină în beneficiul persoanelor aflate pe patul spitalelor. Campania de donare de sânge s-a realizat în urma cooperării pe care Arhiepiscopia Dunării de Jos o are cu Centrul Regional de Transfuzie Sanguină din Galaţi, această instituţie medicală asigurând, de fiecare dată, atât personalul specializat în recoltarea de sânge, cât şi aparatura tehnică necesară. Participanţii la această faptă bună au dorit să aducă un sprijin real semenilor lor care au nevoie urgentă de sânge. Acţiunile de donare de sânge organizate la nivelul Arhiepiscopiei Dunării de Jos se desfăşoară constant în această eparhie şi se înscriu în cadrul campaniei iniţiate de Patriarhia Română: „Donează sânge, salvează o viață!”
Echipamente de protecție medicală pentru spitalele din Bârlad și Huși
Campania „Împreună ajutăm spitalele din Vaslui”, derulată de Episcopia Hușilor și Asociația „Filantropia Ortodoxă” Huși, își arată roadele. Săptămâna trecută au fost făcute donaţii către două spitale din eparhie, respectiv către cel din Bârlad şi cel din Huşi.
Preasfinţitul Părinte Ignatie, Episcopul Huşilor, însoţit de părintele consilier economic și social misionar Vladimir Beregoi, a vizitat joi, 9 aprilie, Spitalul Municipal „Elena Beldiman” din Bârlad, oferind mai multe echipamente de protecție medicală, informează Biroul de presă al eparhiei. Au fost oferite 800 de măști de protecție, 600 de perechi de mănuși, cizme albe de cauciuc și saltele antiescare. De asemenea, au fost donate 1.000 de măști și 172 de viziere Spitalului Municipal „Dimitrie Castroian” din Huși.
Ierarhul Hușilor a binecuvântat personalul medical și i-a încurajat pe cei care sunt permanent la dispoziția celor aflați în suferință.
„Să îi avem în dragostea inimii noastre pe medicii, rezidenţii, asistenţii medicali care lucrează în condiţii de presiune, surmenaj, oboseală psihică şi mai ales cu resurse materiale specifice (aparatură medicală, ustensile medicale, echipament, medicamente) sensibil diminuate. Efortul lor, fără nici o rezervă, merită, cu asupra de măsură, rugăciunea, recunoştinţa şi mulţumirea noastră. Ei săvârşesc, prin priceperea, experienţa şi dăruirea lor, cea mai autentică liturghie pe altarul suferinţelor, ezitărilor, bolii şi nesiguranţei aproapelui nostru.
Doamne, ai grijă de cei bolnavi, de cei sănătoşi, de bătrâni, de tineri, de copii şi de îngerii sănătăţii noastre, care sunt medicii şi asistenţii medicali”, a arătat Preasfinţitul Părinte Ignatie.



.jpg)