În perioada 27-28 septembrie 2010, la Centrul social-cultural "Sfântul Ierarh Calinic" de la Mănăstirea Cernica, va avea loc o sesiune de instruire a celor implicaţi în proiecte de economie socială şi reintegrare a foştilor deţinuţi.
Evenimentul este organizat de
Federaţia Filantropia, în parteneriat cu
Patriarhia Română, Unione degli Assessorati şi Obiettivo Lavoro din Italia în cadrul proiectului social
Strategia de Ocupare şi Calificare prin Învăţare şi Activităţi pentru Libertate, finanţat de Uniunea Europeană prin
Programul Operaţional pentru Dezvoltarea Resurselor Umane - POSDRU şi derulat în parteneriat cu
Administraţia Naţională a Penitenciarelor din România.
Informarea şi pregătirea asistenţilor sociali
Sesiunea de instruire are ca scop informarea şi pregătirea asistenţilor sociali şi a celorlalţi specialişti în vederea sprijinirii (re)integrării sociale a deţinuţilor şi foştilor deţinuţi prin angajarea lor în întreprinderi constituite pe baza
conceptului de economie socială. În acelaşi timp, se are în vedere creşterea nivelului de cunoaştere şi înţelegere a conceptului de
economie socială, ca sector adecvat dezvoltării unor modele inovatoare şi flexibile de angajare a deţinuţilor şi foştilor deţinuţi.
Temele abordate în cadrul sesiunii de instruire vor explora domeniul
economiei sociale - cadru conceptual şi exemple de bune practici, aspecte legate de funcţionarea întreprinderilor sociale în Italia şi perspectivele organizării acestora în România, prezentare de exemple de reintegrare a foştilor deţinuţi prin intermediul întreprinderilor sociale şi alte modalităţi în România şi în Italia, proiecte în domeniul economiei sociale ale centrelor eparhiale etc.