Asociația „PATMOS” Onești va dezvolta, cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Ioachim, Arhiepiscopul Romanului și Bacăului, un mecanism de sprijin la domiciliu pentru persoanele vârstnice, adulții cu dizabilități și alte persoane vulnerabile care nu se pot deplasa pentru a beneficia de hrană. Proiectul „Masa aproapelui” este finanțat de Consiliul Județean Bacău și prevede furnizarea a cel puțin 1.500 de porții de hrană caldă.
Ediția a III-a a Festivalului de pricesne și cântece patriotice din Zalău
Preasfințitul Părinte Benedict, Episcopul Sălajului, a participat la cea de-a treia ediție a Festivalului de pricesne și cântece patriotice pentru copii, eveniment desfășurat în cadrul proiectului regional „Binecuvântări prin cânt, rugă și faptă”, aprobat de Ministerul Educației în calendarul activităților educative, care a avut loc la Parohia „Pogorârea Duhului Sfânt și Sfântul Alexandru” din cartierul Porolissum din Zalău.
În deschiderea festivalului, luni, 9 iunie, PS Benedict a rostit o rugăciune de binecuvântare şi a subliniat importanța credinței în formarea tinerelor generații și frumusețea mărturisirii prin cântec. Ierarhul a felicitat toți participanții și organizatorii pentru implicare.
Mioara Gudea, inspector școlar pentru disciplina Religie din cadrul Inspectoratului Școlar Județean (ISJ) Sălaj, a prezentat detalii despre festival, subliniind amploarea ediției din acest an, la care au participat 200 de elevi din 20 de unități de învățământ.
Pe scenă s-au succedat zeci de coruri și soliști vocali, elevi din școli gimnaziale și licee din județ, care au interpretat pricesne și cântece patriotice.
Festivalul este organizat de ISJ Sălaj, Episcopia Sălajului, Liceul Ortodox „Sfântul Nicolae” din Zalău, Centrul Județean de Cultură și Artă și Parohia „Pogorârea Duhului Sfânt” din cartierul Porolissum.
La finalul evenimentului, toți copiii și coordonatorii au primit din partea PS Episcop Benedict diplome de merit și cartea „Micul catehism ortodox pentru copii şi elevi”, apărută la Editura Renașterea.



.jpg)
