„Taina cea din veac ascunsă și de îngeri neștiută”, Nașterea din Fecioara Maria a Fiului lui Dumnezeu devenit Om, a fost prăznuită cu multă solemnitate și bucurie la Catedrala Patriarhală din
Educație și cultură: Concurs pe tema siguranţei copiilor în lumea virtuală
Ziua siguranţei pe internet are loc anual în luna februarie, cu scopul promovării unui mediu cât mai sigur de utilizare a tehnologiei online, în special pentru copii şi tineri. Anul acesta se va organiza şi concursul naţional "Este mai mult decât un joc, este viaţa ta", copiii şi tinerii fiind aşteptaţi să-şi înscrie proiectele multimedia până la data de 26 ianuarie, competiţia adresându-se şcolilor, cluburilor de tineret, dar şi copiilor în mod individual.
Anual, pe 8 februarie, se desfăşoară în toate ţările europene numeroase manifestări sub egida Zilei Siguranţei pe Internet, când se trage un semnal de alarmă cu privire la pericolele la care sunt expuşi în special copiii atunci când se află în lumea virtuală. În acest an, în România evenimentul va fi organizat de consorţiul Sigur.info, coordonat de Salvaţi Copiii România, în parteneriat cu Positive Media şi Focus - Centrul Român pentru Copii Dispăruţi şi Exploataţi Sexual. Copiii şi tinerii cu vârste cuprinse între 6 şi 19 ani pot participa la concursul naţional "Este mai mult decât un joc, este viaţa ta". Potrivit Ministerului Educaţiei, Cercetării, Tineretului şi Sportului, participanţii îşi vor înscrie în concurs, până la data de 26 ianuarie, un proiect multimedia realizat sub coordonarea unui adult, în care vor ilustra legăturile dintre viaţa reală şi cea virtuală, precum şi implicaţiile pe care experienţele online le pot avea asupra activităţii de dincolo de monitor. Competiţia este deschisă atât şcolilor, cluburilor de tineret, cât şi copiilor în mod individual, echipele câştigătoare ale concursului fiind premiate în cadrul unei festivităţi organizate pe data de 8 februarie în Bucureşti. Propunerile vor fi trimise până la data limită, la adresa http:// sid2011/sigur.info. Evenimentele organizate cu ocazia Zilei Siguranţei pe Internet au ca scop promovarea utilizării într-un mod mai sigur şi responsabil a tehnologiei online şi a telefoanelor mobile, mai ales de către copii şi adolescenţi, precum şi conştientizarea şi educarea acestora asupra pericolelor navigării nesupravegheate pe internet. 21% dintre copiii români declară că au fost jigniţi pe internet Date recente privind siguranţa pe internet în România au fost dezvăluite cu ocazia lansării studiului Eu Kids Online II, realizat la iniţiativa Comisiei Europene în 23 de ţări europene. Alături de copiii din Danemarca, Estonia şi Suedia, copiii români declară în proporţie de 21% că au fost supăraţi sau deranjaţi de ceva pe internet. Copiii români înregistrează printre cele mai mari procente la hărţuire atât pe internet, cât şi în afara internetului (42% declară că au fost jigniţi/supăraţi de cineva în ultimele 12 luni, online şi/sau offline, 14% declară că acest lucru s-a întâmplat pe internet). De asemenea, părinţii români au o percepţie scăzută a experienţelor neplăcute ale copiilor lor pe internet. În timp ce 21% dintre copii declară ca au fost supăraţi de ceva pe internet, doar 7% dintre părinţi cunosc acest lucru, diferenţa între percepţia părinţilor şi ce declară copiii fiind una dintre cele mai mari la nivel european.