La Palatul Patriarhiei din București a avut loc, în această seară, 20 mai 2026, festivitatea de premiere a câștigătorilor Concursului național catehetic „Familia - binecuvântare a lui Dumnezeu şi şcoală a iubirii smerite şi darnice”, ediția a XVIII‑a, și ai Concursului național „Icoana ortodoxă - lumina credinței”, ediția a XV‑a. La momentul festiv a fost prezent Preasfințitul Părinte Varlaam Ploieșteanul, Episcop-vicar patriarhal, delegatul Preafericitului Părinte Patriarh Daniel, care le‑a oferit câștigătorilor, din partea Întâistătătorului Bisericii noastre, Diploma omagială 2026 - Anul omagial al pastorației familiei creștine în Patriarhia Română.
Educație și cultură: Interferenţe culturale între Moldova şi Transilvania
În zilele de 22 şi 23 ianuarie, Colegiul Naţional "Gheorghe Asachi" din Piatra Neamţ şi Colegiul Naţional "Mihai Viteazu"din Sfântu Gheorghe vor implementa proiectul educaţional "Interferenţe culturale şi istorice între Transilvania şi Moldova" cu scopul de a promova dialogul şi comunicarea interculturală şi interetnică între cele două regiuni. De asemenea, se doreşte promovarea toleranţei şi dezvoltarea spiritului civic, conştientizarea şi responsabilizarea elevului la nivelul comunităţii locale. Parteneriatul educaţional va presupune mai multe activităţi, între care vernisarea expoziţiei de creaţie plastică şi fotografică "Piatra Neamţ - istorie şi artă", pagini de istorie locală, o şezătoare, un workshop pe diferite teme ale proiectului, dar şi excursie de studii la mai multe edificii culturale din judeţul Neamţ: Mănăstirea Văratic, Casa Memorială "Ion Creangă" de la Humuleşti, Cetatea Neamţului, Rezervaţia de zimbri de la Vânători Neamţ.



.jpg)
