În cadrul manifestărilor solemne dedicate eroilor Revoluției Române din decembrie 1989, luni, 23 decembrie, la monumentul eroilor jandarmi de la Aeroportul Internațional „Henri Coandă” din Otopeni a fost
Educaţie şi cultură: TVR Iaşi sărbătoreşte două decenii de la prima emisie
TVR Iaşi sărbătoreşte, săptămâna viitoare, 20 de ani de existenţă, moment ce va fi marcat prin două zile de manifestări cultural-artistice. Singura televiziune regională din Moldova a emis, pentru prima dată sub actuala siglă, pe 3 noiembrie 1991.
Programul manifestărilor începe joi, 3 noiembrie, cu "Ziua porţilor deschise", accesul în incinta studioului fiind posibil între orele 9-19. Tot joi, istoria de 20 de ani a TVR Iaşi va fi prezentată publicului prin intermediul a 20 de producţii documentare, cu durata a 20 de minute fiecare, reunite sub titlul "20 de ani, 20 de filme, 20 de realizatori". Prima zi a manifestărilor se va încheia cu un concert aniversar, intitulat "De la TVR Iaşi pe scenele lumii", ce va avea loc, de la ora 19:00, la Filarmonica "Moldova" şi în cadrul căruia vor urca pe scenă trei tinere speranţe ale muzicii clasice provenite din zona Moldovei: Alexandra Dăriescu - pian (în prezent, prim-solistă a orchestrei Filarmonicii Regale din Londra), Cristina Grigoraş - soprană, absolventă a Universităţii "Gheorge Enescu" din Iaşi, şi Sorana Gâtlan - vioară, absolventă a Universităţii "George Enescu", care va urca pe scenă alături de Ana Topalovic (din Serbia) - violoncel. 100 de filme documentare premiate Vineri, programul aniversării celor două decenii de existenţă a TVR Iaşi va debuta, la ora 10:00, cu un seminar ce va avea ca temă "Rolul televiziunii regionale în Uniunea Europeană", iar de la ora 13:00, în cadrul evenimentului intitulat "TVR Iaşi 20", va fi prezentată o selecţie a celor nu mai puţin de 100 de filme documentare, realizate de echipa studioului de televiziune ieşean şi premiate la festivalurile de profil naţionale şi internaţionale. "Cred că ne-am împlinit misiunea publică în aceşti 20 de ani. Au fost ani în care am avut multe reuşite şi vrem ca telespectatorii să fie şi în continuare mulţumiţi de activitatea noastră. Încercăm să avem în continuare un program care să satisfacă toate exigenţele, atât din punct de vedere editorial, cât şi artistic sau tehnic", a spus directorul TVR Iaşi, Vasile Arhire. Tot în cadrul sărbătorii, TVR Iaşi va organiza, vineri, începând cu ora 18:00, şi o întâlnire aniversară, la care vor fi prezente şi o serie de vedete, printre care şi Andreea Marin Bănică, care şi-au lansat cariera din studiourile televiziunii ieşene. (B.C.)