În ajunul proclamării locale a canonizării Sfintei Doamne Maria Brâncoveanu, numeroși credincioși bucureșteni și pelerini veniți din întreaga țară s-au adunat, în seara zilei de 15 august 2026, la Biserica „Sfântul Gheorghe”-Nou din centrul Capitalei. Cu evlavie și bucurie duhovnicească, cei prezenți au participat la slujba Privegherii în cinstea Sfintei Doamne Maria Brâncoveanu, soția domnitorului martir Constantin Brâncoveanu. Rânduiala liturgică a fost oficiată de Preasfințitul Părinte Timotei Prahoveanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Bucureștilor, delegatul Preafericitului Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, împreună cu un sobor de preoți și diaconi.
Elevi constănţeni, implicaţi în dezbateri pe teme religioase
La începutul acestei săptămâni a debutat la Constanţa o nouă ediţie a proiectului „Dialoguri la ţintă“, prin care organizatorii, membri ai Asociaţiei Tinerilor din România, îşi doresc responsabilizarea tinerilor cu privire la rolul pe care îl au în familie, şcoală şi societate, dar şi impulsionarea lor către dezbateri pe diferite teme religioase.
Două acţiuni s-au desfăşurat deja luni, 21 octombrie, la Colegiul Naţional de Arte „Regina Maria“, unde tinerii participanţi au avut în mijlocul lor pe părintele Eugen Tănăsescu, şi marţi, 22 octombrie, la Colegiul Comercial „Carol I“, invitat fiind pr. prof. Ilie Petre. Alte două acţiuni în municipiul Constanţa vor avea loc mâine, 24 octombrie, ora 14:00, la Liceul Teoretic „Traian“, având ca invitat pe pr. asist. univ. dr. Iulian Isbăşoiu, şi vineri, 25 octombrie, ora 12:30, la Liceul Teoretic „Decebal“, având ca invitat pe pr. Daniel Ivan.
Toate aceste întâlniri din liceele constănţene sunt organizate cu sprijinul profesoarei Daniela Stan, inspector de religie ortodoxă al Inspectoratului Şcolar Judeţean Constanţa. Proiectul „Dialoguri la Ţintă“ se va mai desfăşura în oraşele Galaţi, Iaşi şi Arad. (I. Buşagă)



.jpg)
