Ultimul mare praznic al anului bisericesc, Adormirea Maicii Domnului, adună în fiecare an în sfintele lăcașuri numeroși credincioşi care îi aduc cinstirea cuvenită Maicii Domnului la mutarea sa din viața pământească la viața cerească. La Catedrala Patriarhală din București, slujba Privegherii, în cadrul căreia a fost cântat şi Prohodul Maicii Domnului, a fost săvârșită de Preasfințitul Părinte Varlaam Ploieșteanul, Episcop-vicar patriarhal, înconjurat de soborul de slujitori ai lăcașului de închinare.
Elevi de la Seminarul „Veniamin Costachi” de la Mănăstirea Neamţ la Curtea de Argeș
Credincioșii argeșeni au poposit duminică, 8 octombrie, în vechea Catedrală Arhiepiscopală din Curtea de Argeș pentru a participa la Sfânta Liturghie oficiată de Înaltpreasfințitul Părinte Calinic, Arhiepiscopul Argeșului și Muscelului, împreună cu un sobor de preoți și diaconi. Cei prezenți s-au bucurat de prezența elevilor şi profesorilor de la Seminarul Teologic Ortodox „Veniamin Costachi” de la Mănăstirea Neamț, județul Neamț, coordonați de părintele director prof. Viorel Laiu. Aceștia s-au aflat pentru câteva zile într-un schimb de experiență cu elevii seminariști de la Seminarul Teologic Ortodox din municipiul Curtea de Argeș. Ierarhul le-a urat bun venit pe plaiurile argeșene, amintind că acest parteneriat educațional încheiat între cele două instituții de învățământ teologic are scopul de a îmbogăți și mai mult bagajul de cunoștințe istorice și teologice al elevilor seminariști.
În semn de respect și recunoștință, oaspeții i-au oferit Înaltpreasfințitului Părinte Arhiepiscop Calinic o icoană cu chipul Sfântului Voievod Neagoe Basarab, realizată de elevii de la Secția de patrimoniu bisericesc din cadrul instituției teologice nemțene, se arată pe arhiepiscopiaargesuluisimuscelului.ro.



.jpg)
